Data actualizării:
Data publicării:

Polițist agresor lift. Bărbatul a plecat din București după agresiune

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Potrivit unor noi informații, polițistul care a agresat minorii în lift ar fi încercat să scape de cei care îl caută părăsind Bucureștiul. 

Imediat după ce imaginile cu agresiunea din lift au devenit virale, iar Poliția Română a făcut apel public pentru recunoașterea sa, bărbatul ar fi plecat din București, potrivit unor surse Antena 3. 

El s-ar fi întors în București chiar luni, iar oamenii legii l-ar fi ridicat chiar de la serviciu. 

Bărbatul, fost jandarm a avut ceva probleme și cu băncile în trecut. El a rămas fără casă, iar soția l-ar fi părăsit în momentul în care a rămas pe drumuri. De asemenea, fiica de 22 de ani ar fi plecat și ea.

Oamenii legii verifică acum dacă bărbatul nu se face responsabil și pentru fapte asemănătoare comise în anul 2012, existând probe ADN care ar putea fi comparate zilele următoare.

Reamintim că suspectul de pedofilie audiat la Poliţia Capitalei în cazul celor doi minori este agent de poliţie la Brigada Rutieră, după cum a informat chiar Biroul de presă al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB). 

Poliţiştii au prins luni un bărbat de 45 de ani, suspect în cazul agresiunii sexuale din 5 ianuarie asupra celor doi minori. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel