"Ne consultăm membrii şi dacă nu vom primi răspunsuri ferme, scurte, în termen de o săptămână, vom face ce ne permite legea: mitinguri, pichetări şi ce Dumnezeu vom putea face, cu respectarea legii", a afirmat Coarnă, luni, după întâlnirea cu ministrul de Interne, Carmen Dan.
El a spus că nu crede că discuţiile de luni de la MAI au fost inutile, dar apreciază că s-au purtat într-o logică a îndepărtării de subiectul "care arde".
"Am discutat dimprejur, am discutat altceva. S-a încercat printr-o manipulare ieftină, o diversiune ieftină, să ne arunce nouă în braţe Statutul poliţistului: 'Faceţi-l voi singuri'. Nicio problemă, eu îl fac. Dar nu ăsta era fondul problemei, noi nu am venit pentru statut astăzi. Pentru mine, important este de mâine poliţistul să nu mai meargă singur în patrulă, poliţistul să aibă vestă, să aibă pistol, să aibă maşină, să aibă benzină", a adăugat Dumitru Coarnă, scrie Agerpres.
Potrivit acestuia, niciun poliţist nu a murit din cauza Statutului poliţiştilor şi s-a arătat sceptic că prim-ministrul Mihai Tudose va reuşi să aducă în sistem 10.000 de poliţişti.
La discuţiile cu ministrul Carmen Dan au participat reprezentanţii mai multor sindicate ale poliţiştilor.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin