Poliţiştii giurgiuveni au manifestat fermitate faţă de cinci persoane, membre a două familii din localităţile Gratia, judeţul Teleorman şi Cartojani, judeţul Giurgiu care au provocat şi au participat la un scandal. În timpul evenimentului produs la miezul nopţii, persoanele implicate s-au lovit reciproc, inclusiv cu o sabie, în incinta unui local public din comuna Cartojani, judeţul Giurgiu, şi au distrus luneta unui autoturism.
"După intervenţia poliţiştilor toate cele cinci persoane au fost reţinute şi introduse în arestul IPJ Giurgiu", a declarat pentru AGERPRES, purtătoarea de cuvânt a IPJ Giurgiu, Emanuela Sârbu. Aceasta a mai precizat că dintre reţinuţi, trei bărbaţi sunt din localitatea Cartojani, judeţul Giurgiu, şi au vârste de 26, 33, respectiv 59 de ani, iar ceilalţi doi sunt din comuna Gratia, judeţul Teleorman, ambii cu vârsta de 40 de ani. În cauză sunt efectuate cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, lovire sau alte violenţe şi distrugere.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Încă un accident grav în Vinerea Mare. A intervenit elicopterul SMURD
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați