Data actualizării:
Data publicării:

Pofta de dulce, efecte negative pe termen lung: Riscuri serioase, NU te saturi niciodată

Autor: Cătălina Burghelea | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Când ne este poftă de ceva dulce, de cele mai multe ori, apelăm la ciocolată, prăjituri, patiserie sau îngheţată. Acest obicei alimentar are efecte negative pe termen lung. Iată ce se întâmplă în organismul nostru când mâncâm dulce. 

"Pofta de dulce este întreţinută de consumul regulat de alimente dulci, cu un grad ridicat de procesare şi un aport crescut de potențiatori de gust. Consumul crescut de dulce conduce în timp la rezistenţă la insulina, prin faptul că receptorii pentru insulină „se obişnuiesc” cu un nivel crescut al acestui hormon în sânge. Este şi mecanismul prin care de fiecare dată după ce mâncăm dulce, la câteva ore ni se face poftă tot de dulce.

Pofta de dulce se traduce în poftă de dulce procesat, adică tânjim după ciocolată, prăjituri, patiserie sau îngheţată. Adică dulce procesat, asociat adeseori cu grăsimi nesănătoase şi aditivi alimentari. Astfel, pofta de dulce conduce şi la un nivel cronic crescut de leptină. Leptina este hormonul care induce senzaţia de saţietate şi unele studii arată că funcţionarea lui este perturbată de consumul cronic ridicat de fructoză, un tip de îndulcitor folosit intens în dulciurile procesate pentru gustul mai intens. În traducere, nu te saturi niciodată să mănânci dulciuri.", a scris nutriționistul Cori Grămescu pe Instagram.

Efecte negative pe termen lung

 

"Pofta de dulce satisfăcută cu dulciuri procesate aduce un stres suplimentar ridicat pentru ficat, datorită modului în care organismul nostru metabolizează fructoza. Ea este zahărul folosit în industria alimentară pentru prăjituri, creme, dulciuri şi îngheţate. De exemplu, ea este cauza principală a ficatului gras de cauză non-alcoolică asă că prezintă riscuri serioase. Pe lista efectelor negative pe termen lung se mai adaugă şi riscul ridicat de cancer de pancreas, incidența crescută a cariilor dentare, probleme cu rinichii, obezitate, diabet, boală cardiovasculară, hipertensiune arterială, dependența de zahăr, predispoziţie către Alzheimer, deficienţe nutritive şi lista continuă.

Practic, ori de câte ori ne satisfacem pofta de dulce cu un dulce intens procesat corpul nostru produce insulină în exces. Astfel, peste câteva ore avem iarăşi poftă de dulce, şi tot aşa. Intrăm, practic, într-un cerc de foame auto-întreținut care îşi amplifică extremele pe măsură ce trece timpul.", a precizat life coach-ul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel