POCU. Rovana Plumb, cu Coaliția ONG pentru Fonduri Structurale
Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene, s-a întâlnit cu cu membrii Coaliției pentru Fonduri Structurale privind evoluția POCU.
Din delegația MFE au mai făcut parte doamna Mihaela Toader, secretar de stat în MFE și coordonator POCU, domnul Dan Paxino, secretar de stat, conducerea AM POCU și echipa tehnică a MFE. Coaliția ONG pentru Fonduri Structurale a fost reprezentată de 6 organizații cu experiență în monitorizarea programelor operaționale cu finanțare FESI (Fundația Estuar, CAIES, CeRe, World Vision România, FDSC și ActiveWatch).
Reprezentanții acestei coaliții au solicitat MFE măsuri pentru o mai bună transparență față de beneficiari, precum și eliminarea întârzierilor din procesul de evaluare și contractare a proiectelor în cazul POCU. S-au agreat măsuri concrete care să îmbunătățească dialogul permanent, astfel încât să fie înlesnit procesul de atragere a banilor europeni și să se răspundă punctual, în viitor, dificultăților de ordin tehnic și procedural pe care beneficiarii acestui Program le întâmpină și care îngreunează accesul la fondurile europene. Delegația MFE și-a asumat un scenariu predictibil de implementare, care presupune:
- contractarea a 22 miliarde lei până la finalul anului 2018;
- finalizarea procesului de contractare pe apelurile din domeniul educație până la data de 15 aprilie 2018;
- extinderea protocolului cu ANAF cu privire la solicitarea certificatelor fiscale, inclusiv în teritoriu;
- continuarea analizei motivelor care generează întârzieri în procesele de evaluare/contractare și propunerea de măsuri de intervenție concrete pe parcurs.
S-a convenit, de asemenea, constituirea a 4 grupuri de lucru, astfel:
- pentru elaborarea ghidurilor;
- pentru etapa evaluării;
- pentru etapa contractării;
- pentru implementarea proiectelor.
Grupurile de lucru vor fi formate din reprezentanți ai Autorității de Management și reprezentanții beneficiarilor. Scopul acestora este identificarea celor mai potrivite soluții pentru a grăbi și eficientiza implementarea fondurilor europene.
[citeste si]
Pentru mine, un obiectiv de mandat este să îmbunătățesc comunicarea cu beneficiarii, să putem cunoaște mai bine, la nivelul ministerului, problemele pieței și să schimbăm lucrurile în bine, acolo unde putem.
Astfel de întâlniri exprimă interesul nostru comun, MFE pe de o parte și beneficiarii, de cealaltă parte, ca fondurile europene să fie cheltuite integral, eficient și responsabil. Rezultatele la care ajungem împreună contribuie la dezvoltarea României, a afirmat, în cadrul întâlnirii, doamna Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene.
POCU are nevoie de schimbări importante, iar acestea nu pot fi făcute în absența unei colaborări deschise, transparente și predictibile cu beneficiarii din mediul privat. Am avut o discuție constructivă axată pe transparență, comunicare cu beneficiarii, dificultăți în procesele de evaluare și contractare. Apreciem în mod pozitiv faptul că îngrijorările noastre majore legate de aceste subiecte au fost întâmpinate de angajamente punctuale ale echipei MFE și ne asumăm la rândul nostru să lucrăm împreună mult mai aplicat în viitoarele grupuri de lucru, a adăugat la rândul său doamna Flavia Preda, coordonator al Coaliției ONG pentru Fonduri Structurale.
Ministrul Rovana Plumb a arătat că toate ghidurile POCU vor fi lansate până la data de 30 iunie și a cerut sprijinul partenerilor în acest sens.
Despre Programul Operațional Capital Uman
POCU 2014-2020 are o alocare totală de 4,326 miliarde euro. Programul stabilește prioritățile de investiții, obiectivele specifice și acțiunile asumate de România în domeniul resurselor umane. Scopul este reducerea disparităţilor de dezvoltare economică şi socială dintre România şi Statele Membre UE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News