Noul purtător de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, spune că Mircea Geoană pozează în analist politic la TV și omite să pornească de la actuala realitate politică, în care Crin Antonescu este prezidențiabilul USL.
Reacția Cristinei Pocora survine ca urmare a ultimelor declarații ale lui Geoană, care a apreciat că publicul PSD nu va vota la alegerile prezidențiale un candidat al PNL, din demotivare.
”Mircea Geoană pozează în analistul de serviciu, fără a înţelege faptul că acum contextul politic este diferit faţă de amintirile domniei sale. Domnul Mircea Geoană, în analizele făcute în emisiuni, ar trebui să pornească de la realitatea de azi: Crin Antonescu, a fost validat drept candidatul USL la președinție, inclusiv de Congresul PSD. Acest lucru nu mai este un subiect de discuţie, indiferent de apetenţa unora pentru scenarii mai mult sau mai puţin incitante”, a scris liberala pe Facebook.
Ea îi transmite lui Geoană că ”în urmă cu doar patru ani, președintele PNL, Crin Antonescu, i-a acordat tot sprijinul și le-a cerut susținătorilor partidului să-i acorde votul la prezidențiale” și n-ar trebui să uite asta. ”PNL este un partid corect, pentru care onoarea de a-şi ţine promisiunile faţă de electorat, dar şi faţă de partenerii politici, constituie principala premisă în politica sa. Crin Antonescu va deveni președintele României cu votul majorității cetățenilor, iar nu în urma unor trocuri obscure făcute în culise sau a unor declarații televizate ale unor politicieni”, a mai scris Pocora.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Jupiter intră în Gemeni, pe 26 mai. Daniela Simulescu: Beneficii pentru patru zodii
- De ce vin cetățeni din SUA și Europa să muncească în România. Chestorul Liviu Bute: ”Trebuie să o spun și eu, pentru că tot s-au vehiculat aceste informații”
- BANCUL ZILEI: Scrisoare de la o mamă, pentru fiica ei
- Cum am ajuns să spunem "mulțumesc" în limba română. Originile cuvântului: O poveste cu două laturi
- Cum ar putea fi opriți profesorii care încearcă să recupereze materia prin meditații. Conf. univ. dr. Firuța Tacea: Trebuie să existe la nivel local / video
- Trecerea de pietoni care se ridică dacă depășești viteza. Titi Aur: Îți sar dinții, dar parcă s-a mers puțin prea departe / video
- Prețurile la gaze și energie electrică - la ce să ne așteptăm. Predicția lui Adrian Vintilă, board advisor Future Energy Leaders (FEL) România
- Ce se întâmplă dacă bei vin roșu. Efectul pe care îl are asupra rinichilor
- Ne îndreptăm spre un dezastru financiar, avertizează prof. Coșea. Atenționare pentru români: Urmează ”mama tuturor crizelor”
- UPDATE: Marcel Ciolacu, reacție: "Am să fac un teambuilding" / Angajații din Guvern protestează în Piața Victoriei