Poate Trump să-i ia postul lui Nancy Pelosi la Camera Reprezentanților, deși nu e ales în Congres? Urmează a 12-a rundă de vot
Data publicării:
Autor: Alexandru Negrici
WhatsApp
Poate Trump să-i ia postul lui Nancy Pelosi la Camera Reprezentanților, deși nu e ales în Congres? Urmează a 12-a rundă de vot
Poate Trump să-i ia postul lui Nancy Pelosi la Camera Reprezentanților, deși nu e ales în Congres? Urmează a 12-a rundă de vot
Au trecut trei zile și 11 runde de vot, iar votul pentru a determina următorul președinte al Camerei Reprezentaților SUA nu este deloc aproape de un rezultat final.     

În loc să crească în voturi, candidatul principal al republicanilor are deja un scor mai mic decât al democraților, deși în urma alegerilor din noiembrie tabăra în roșu a ieșit câștigătoare la Camera Reprezentanților.

Faptul că „valul roșu”, pe care îl prezicea Trump, s-a dovedit a fi departe de țărmul democraților, îi face lui McCarthy aproape imposibilă misiunea de strânge suficiente voturi.

Aripa ultra-conservatoare, condusă „de-facto” de Donald Trump, refuză să aleagă candidatul moderat al republicanilor, în ciuda faptului că acesta a făcut toate concesiile care i-au fost cerute.

Acum, cu un Partid Republican victorios în alegeri, dar rupt în două de aliații lui Trump, această procedură legislativă veche de secole și plictisitoare pentru majoritatea este, dintr-o dată, transmisă de televiziunile din întreaga lume. Cât timp poate continua? Cine îl va provoca în continuare pe Kevin McCarthy?

Deși Trump a declarat că îl susține pe McCarthy pentru postul de președinte al Camerei Reprezentanților, congresmanul republican disident din Florida, Matt Gaetz, unul dintre liderii taberei ultra-conservatoare, l-a nominalizat chiar pe fostul președinte SUA pentru poziția deținută până acum de Nancy Pelosi.

Acest lucru i-a lăsat pe mulți cu gura căscată. Întrebarea cea mai importantă e: Ar putea Trump să strângă o majoritate și să câștige postul?

Tehnic, da. Președintele Camerei Reprezentanților poate fi orice om din Statele Unite, deși în toate celelalte democrații dezvoltate e nevoie să te aleagă cineva parlamentar, înainte să poți prelua președinția unei Camere.

Cu toate acestea, este foarte puțin probabil ca Trump să strângă o majoritate, mai ales având în vedere că eșecul republicanilor la Senat i se datorează lui, în mare măsură. Americanii au evitat majoritatea absolută a candidaților sprijiniți de fostul președinte american, în semn de protest față de o eventuală întoarcere a lui pe scena politică.

Nu s-a întâmplat niciodată ca cineva, în afară de un membru în ședință al Camerei, să fie votat ca președinte. Oricum, tabăra Trump numără aproximativ 20 de membri, un număr foarte mic ținând cont că ar avea nevoie de 218 de voturi pentru a câștiga.

Ce se întâmplă dacă nimeni nu câștigă majoritatea?

Niciun vot nu poate avea loc în cadrul Camerei - nici măcar depunerea jurământului de noii membri ai Congresului.

Întrucât McCarthy nu reușește să câștige majoritatea, membrii trebuie să continue să voteze până când iese un câștigător.

McCarthy a promis că va continua lupta, chiar dacă nu va câștiga imediat.

Și nu există niciun alt candidat evident care l-ar putea contesta în mod viabil. Până acum, niciun contestatar republican nu a obținut mai mult de 20 de voturi.

Ce face președintele Camerei?

Dacă este folosită eficient, poziția de președinte al Camerei este una dintre cele mai puternice din Washington.

În funcție de structura partizană a Congresului, președintele poate crea sau distruge agenda unui președinte american.

Președintele este atât din punct de vedere tradițional, cât și istoric, membru în exercițiu al partidului majoritar din Cameră. Dar aceasta nu este o cerință constituțională.

Președintele are control aproape total asupra camerei. El stabilește agenda legislativă a Camerei, controlează sarcinile comisiilor, stabilește votul și calendarul de lucru și este responsabili pentru menținerea membrilor partidului uniți în spatele inițiativelor majore.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel