Data publicării:
Sebastian Burduja, solicitare fermă către Clotilde Armand: Să folosească aceste zile pentru a organiza dezbateri publice reale pe tema bugetului
PNL Sector 1 continuă somaţiile la adresa primarului Clotilde Armand şi afirmă că bugetul trebuie pus în dezbatere publică, în caz contrar legea fiind încălcată. În plus, spun liberalii, "transparenţa nu trebuie să fie doar un cuvânt care sună bine în sloganurile electorale".
"PNL Sector 1 susține adoptarea urgentă a unui buget axat pe dezvoltare a comunității locale prin investiții, cu o condiție fermă: legalitate deplină. În acest moment, aprobarea unui buget făcut pe repede înainte, fără consultări publice și construit pe baza unei organigrame suspendate ar genera un blocaj generalizat la nivelul administrației locale a sectorului 1, după ce Tribunalul București a decis recent suspendarea reorganizării din decembrie 2020. Astăzi, de la ora 12.00, este convocată o ședință ordinară a Consiliului Local Sector 1, bugetul fiind unul dintre punctele de pe ordinea de zi.
Situația actuală din Primăria Sectorului 1 a rezultat în urma deciziei executorii a Tribunalului Bucureşti din 30 martie 2021, prin care se suspendă HCL nr. 291/2020, care vizează reorganizarea unor structuri din subordinea Consiliului Local al Sectorului 1, conform propunerii primarului Clotilde Armand. Este vorba, între altele, despre desființarea Administrației Piețelor, Administraţiei Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar şi a Unităţilor Sanitare Publice şi a Centrului Cultural. Prin decizia instanței, se revine, în fapt, la starea anterioară reorganizării, conform art. 14 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care prevede faptul că:„Suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei suspendării”
PNL Sector 1 a solicitat puncte de vedere oficiale de la prefectură și Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP), pentru a lămuri situația incertă în care primăria Sectorului 1 se află astăzi. Aprobarea unui proiect de buget bazat pe un act suspendat în instanță ar crea și mai mult haos, riscul de a fi contestat și consecințele aferente fiind incomensurabile. În condițiile în care suntem încă în termenul permis de legea finanțelor publice, solicităm public urgentarea răspunsurilor de la aceste două instituții cărora ne-am adresat pentru clarificarea situației", transmite PNL Sector 1 printr-un comunicat de presă.
PNL, solicitare clară pentru Clotilde Armand
"În plus, pentru că termenul legal pentru aprobarea bugetului este 22 aprilie și răspunsurile de la prefectură și ANFP sunt esențiale, PNL îi propune primarului sectorului 1 să folosească aceste zile pentru a organiza dezbateri publice reale pe tema bugetului. Bugetarea participativă nu este doar un moft sau o practică în primăriile eficiente, ci a fost reglementată chiar la nivelul sectorului 1 prin Hotărârea Consiliului Local nr. 267 din 28.08.2019, privind aprobarea unor măsuri pentru implementarea procesului de bugetare participativă la nivelul Sectorului 1 al Municipiului București", se mai arată în comunicat.
Legea, încălcată în acest moment
"Îi solicităm public primarului Clotilde Armand informarea cetățenilor privind cauzele pentru care actualul proiect de buget nu include nicio componentă participativă, încălcând astfel legea. De asemenea, solicităm de urgență dezbateri publice pe seama proiectului de buget local, inclusiv dezbateri online care să implice cât mai mulți cetățeni ai comunității noastre", au mai arătat aceştia.
"Transparenţa să nu fie doar un cuvânt în sloganuri electorale"
„De la Cluj la Timișoara, de la Oradea la Piatra Neamț, toate primăriile care își respectă cetățenii au reușit să organizeze dezbateri publice pe bugetele locale, cu participare numeroasă și discuții de substanță. Transparența nu trebuie să fie doar un cuvânt care sună bine în sloganurile electorale, iar locuitorii sectorului 1 trebuie tratați cu respect. Este nevoie de o discuție amplă despre marile priorități ale sectorului, ce se poate bugeta anul acesta, care sunt proiectele și cum cădem de acord asupra unui buget orientat pe dezvoltare.
Sectorul 1 are nevoie ca de aer de o viziune pe termen lung și de dezbateri pe bune pe termen scurt. Așa cum am spus în repetate rânduri, sunt câteva principii de la care nu facem excepții: transparența, respectarea legii și respectul pentru oameni. Echipa de consilieri PNL înțelege nivelul responsabilității pe care o are și ia în serios fiecare secundă alocată comunității. Chiar dacă termenul de public servant, cum sunt numiți în limba engleză toți cei aflați în serviciul public, nu are o traducere directă în limba română, mi-aș dori ca toți aleșii noștri să înțeleagă însemnătatea acestei misiuni și să se comporte ca atare: în slujba cetățenilor. Asta înseamnă, la un nivel de bază, să respecte legea și să îi implice, să îi audă și mai ales să îi asculte pe cei pe care îi reprezintă”, a declarat Sebastian Burduja, președinte PNL Sector 1.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News