PNL Sector 1 anunță că deblochează proiecte majore amânate de Clotilde Armand
Consilierii PNL Sector 1 vor vota o serie de proiecte care țin de absorbția banilor europeni prin PNRR pentru Sectorul 1.
În ședința de joi, 6 octombrie, consilierii PNL Sector 1 vor vota o serie de proiecte care țin de absorbția banilor europeni prin PNRR pentru Sectorul 1. Mai concret, proiectele vizează renovarea și eficientizarea energetică a unor clădiri de locuințe sau clădiri publice din Sectorul 1.
Câteva exemple de unități de învățământ ce vor fi modernizate: Grădinița nr. 44 Bârlogeni/Izbiceni, Colegiul Tudor Vianu, Grădinița nr. 162, Școala Gimnazială nr. 178, Școala Sfântul Nicolae, Colegiul Viaceslav Harnaj, Grădinița nr. 97, Liceul Nicolae Iorga, Liceul N. Tonitza.
„Practic, prin acest vot PNL Sector 1 nu doar că deblochează ceea ce Armand ar fi trebuit să facă de mult, ci cere public, în numele cetățenilor, explicații pentru fiecare pas din implementarea acestor proiecte. Mai ales că accesarea fondurilor din PNRR și derularea proiectelor implică o serie de calități, cum ar fi consecvența sau seriozitatea”, se precizează într-un comunicat transmis de PNL Sector 1.
„Interesul cetățenilor sectorului 1 este pe primul loc. Am stabilit sustinerea proiectelor cu finanțare din PNRR, în ciuda faptului că există în continuare zeci de hotărâri de consiliu local inițiate de Partidul Național Liberal și încuiate prompt în sertarul doamnei primar”, a declarat Ramona Porumb, Viceprimar PNL.
Citește și...
PNL Sector 1: De ce ascunde Clotilde Armand raportul Curții de Conturi
„Jaf și incompetență? Aproape 50 milioane lei, atât ne costă încălcarea legii de către Clotilde Armand, primarul sectorului 1!”, transmitea pe 19 septembrie PNL Sector 1.
„De ce ascunde de peste o lună Clotilde Armand raportul Curții de Conturi? Pentru că spune negru pe alb că a încălcat legea în mod flagrant și constant. Doar în 2021 au fost constatate abateri de la legalitate ce însumează aproape 50 milioane lei în achizițiile și plățile derulate de Primăria Sectorului 1. Efectuare de plăți nelegale, achiziții derulate pe repede înainte de echipa din cabinetul primarului, fără implicarea direcțiilor specializate și fără respectarea procedurilor legale. Acestea sunt concluzii unui raport pe care Armand l-a vrut ascuns cu orice preț”, precizează PNL Sector 1 într-un comunicat.
„Deși a intoxicat opinia publică în campania electorală cu expresia „primăria de sticlă”, primarul Armand a schimbat radical abordarea și a transformat-o în primărie de plumb, din care nu iese nicio informație fără binecuvântarea ei. Dar pentru că transparența nu se negociază, iar cetățenii Sectorului 1 au dreptul să știe ce se întâmplă cu banii lor, PNL Sector 1 prezintă public, în premieră, raportul complet al Curții de Conturi pentru anul 2021 — anexat și, mai jos, cu principalele concluzii”, continuă sursa citată. Continuarea, AICI!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News