PNL se bate pentru București. Negocieri anti-PSD în Capitală
Chiar dacă PNL a fost înfrânt clar în București, cu un scor de 11%, Alina Gorghiu, copreședinta partidului, a spus clar că PNL va negocia cu alte formațiuni pentru a genera o opoziție consistentă la PSD.
"Decizia unanimă a colegilor noştri a fost aceea de a face opoziţie, opoziţie şi iar opoziţie. Nu vom face niciun fel de alianţă cu PSD la niciunul din sectoare, nici la Consiliul General. Nu vom avea niciun fel de apropiere de PSD care nu credem că va ieşi din nota demagogiei şi a populismului cu care ne-a obişnuit de ani de zile la Capitală. Vom încerca să avansăm proiectele pe care le avem deja anunţate în campania electorală la nivelul fiecărui sector, să facem un inventar al problemelor la nivelul fiecărei comunităţi şi să vedem ce reuşim să facem în fiecare an", a spus Alina Gorghiu, la finalul unei discuţii cu consilierii locali ai partidului de la sectoarele Bucureştiului, dar şi cu liberalii din Consiliul General.
Ea a precizat că "vom avansa discuţii cu celelalte formaţiuni politice din consiliile locale pentru a avea o masă mai mare de consilieri care să facă opoziţie la nivelul sectorului. Sunt foarte puţine sectoare unde împreună cu USB sau PMP se poate face o majoritate pentru a putea desemna un viceprimar. Am avut această aritmetică în interiorul şedinţei, am făcut această analiză, însă colegii noştri au fost mandataţi ca până (...) când se vor depune jurămintele să vadă cum reuşesc să concretizeze discuţiile deja existente".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News