PNL - PSD. Sociolog Alfred Bulai: Rocada, evenimentul care va da un semnal de schimbări / video
Sociologul Alfred Bulai a vorbit despre taberele din interiorul Partidului Național Liberal.
În cadrul emisiunii „Nod în Papură“, de la DC News, Alfred Bulai, sociolog, a vorbit despre taberele din Partidul Național Liberal, în contextul în care urmează să aibă loc rotativa la guvernare, iar anul electoral 2024 se apropie cu pași repezi:
„La PNL, problema e cum să facă lucrurile de așa natură încât să ia cât mai mult în anul electoral. Problema este că acolo sunt niște tabere cu viziuni complet diferite. Sunt unii care ar vrea ca relația cu PSD-ul să trăiască și să înflorească, unii care cred că PSD-ul e un frate mai mare care îi poate proteja, care au renunțat cu totul la pretenția de mare partid PNL.
Sunt alții care ar vrea o relație în care ei să fie vioara întâi, mai degrabă cu USR-ul, și care sunt anti-pesediști tradiționali. Ăștia s-ar putea să fie chiar mai numeroși decât ceilalți. În general, nimeni nu are curaj acum să facă ceva. Există și aripa care ar vrea ca domnul Ciucă să fie avansat la alte nivele, dar să nu mai aibă treabă cu șefia PNL-ului și, evident, rocada i-ar ajuta. Ei au neclaritățile lor și cei mai mulți așteaptă să vadă ce se întâmplă.
Rocada, după părerea mea, va fi evenimentul care va da un semnal real de schimbări, chiar dacă nu se rupe ceva. Sunt multe variante pe care se joacă. Una dintre ele este ca PSD-ul să joace teatru, să admită că Nicolae Ciucă e candidat, dar pe ideea de liste comune și pe logica susținerii unui candidat dintre cineva de la PNL și Ciolacu. Pot negocia multe lucruri“, a spus sociologul Alfred Bulai.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News