Data actualizării:
Data publicării:

PNL lasă parlamentarii fără imunitate. Apel la PSD pentru modificarea procedurilor

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp

Partidul Național Liberal se luptă pentru o propunere a președintelui Klaus Iohannis, de modificare  a procedurilor parlamentare pentru ridicarea imunității. 

"PNL a depus în 24 iunie 2014 inițiativa legislativă L738/2014 care modifică procedurile parlamentare în privința ridicării imunității senatorilor și deputaților în termen de 48 de ore. Am cerut insistent de atunci și până astăzi simplificarea acestor proceduri pentru ca anchetele justiției să nu mai fie blocate de către Parlament. Proiectul este stopat sistematic de majoritatea PSD în comisiile parlamentare cu scopul de a tergiversa sau bloca toate acțiunile justiției. La fel s-a întâmplat și cu alte spețe, unul din cazuri având loc ieri la votul ce-l privea pe deputatul Laszlo Borbely, după numeroase întârzieri, tot în comisii, generate de aceeași majoritate. Partidul Național Liberal solicită PSD și majorității conduse de Victor Ponta să susțină de urgență soluțiile propuse de PNL, pe care le dorește și Parchetul General, astfel încât eventualele solicitări adresate Parlamentului de procuratură să fie tratate cu celeritate", transmite PNL, într-un comunicat de presă semnat de Ionuț Stroe. 

Votul ascuns pune sub semnul întrebării onestitatea clasei politice

Purtătorul de cuvânt al PNL a adăugat: "Dorim cât mai urgent ca aceste noi prevederi să fie adoptate pentru a elimina ideea că senatorii sau deputații ar fi mai presus de lege și că beneficiază de protecție față de acțiunile justiției, comparativ cu alți cetățeni. Imaginea Parlamentului trebuie reconstruită, pentru a oferi românilor o încredere solidă în instituțiile democratice. În același timp, Guvernul trebuie să asume și el un punct de vedere favorabil propunerii formulate de PNL. Soluția oferită de Partidul Național Liberal este și ca în astfel de cazuri votul să se desfășoare electronic, deschis, cu înregistrarea numelor celor care votează şi a modului în care votează. Acest lucru oferă un plus de credibilitate Parlamentului în sensul responsabilizării individuale a fiecărui senator și deputat atunci când își exprimă votul pentru o solicitare în cazul unui coleg. Votul ascuns nu poate să ducă decât la episoade precum cel de miercuri, din Camera Deputaților, care pun sub semnul întrebării odată în plus onestitatea clasei politice". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel