Data publicării:

PNL: În timp ce Clotilde Armand se văicărește, noi susținem un Program pilot ”Termoficarea la soare”

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Politica
WhatsApp
Inquam Photos / Vlad Dumitrescu
Inquam Photos / Vlad Dumitrescu
După eșecul proiectului „Pompe de căldură în Cartierul Aviației”, implementat în sezonul rece 2021-2022 de către Primarul Sectorului 1, prin care a irosit peste 100 000 euro fără niciun rezultat pentru cetățenii Sectorului 1 care au îndurat în continuare frigul și au fost privați de apă caldă, în cadrul ședinței de Consiliu Local de astăzi, 21 octombrie 2022, Consilierii Locali ai Partidului Național Liberal vor susține implementarea unui Program Pilot „Termoficarea de la soare”.

„Criteriile de selecție vor fi numărul cel mai mare de persoane înregistrate la întreținere/imobil, în pondere de 80%, și distanța cea mai mare față de punctul termic, în pondere de 20%.

Criteriile au fost alese pentru a veni în sprijinul  unui număr cât mai mare de locuitori, astfel încât să putem analiza după 9 luni de la implementare, din punct de vedere al eficienței energetice, beneficiile programului pentru cetățeni. În acest mod, Consiliul Local va stabili în viitor dacă proiectul este fezabil și merită a fi extins la alte imobile.

Proiectul poate fi extins doar după efectuarea unei evaluări a eficienței programului, prezentată Consiliului Local Sector 1, în termen de 9 luni de la implementare, din care 5 luni vor fi din sezonul rece.

Practic, după votarea acestui proiect pilot, Clotilde Armand, care mai mult zice decât face este obligată să treacă la treaba, sa muncească, să implementeze și să ducă la bun sfârșit ceea ce ar putea fi un avantaj pentru oamenii din Sectorul 1. Altfel spus, să facă ce nu a făcut până acum!

Menționam faptul că în acest moment Primarul Sectorului 1 nu a prezentat niciun studiu de fezabilitate din care să rezulte costurile și eficiența programului eșuat „Pompe de căldură în Cartierul Aviației”, valoarea totală a contribuției/asociație de proprietari, cum de altfel nici nu s-a hotărât ce fel de pompe vor fi montate, respectiv: aer-apă sau sol-apă (pentru care are nevoie de studii GEO). A fost, din păcate pentru bucureștenii din Sectorul 1, o altă fumigenă aducătoare de like-uri în social media, singura preocupare reală a actualului primar”, a transmis PNL Sector 1 într-un comunicat de persă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel