Data actualizării:
Data publicării:

PNL face jocul USR, riscând votul la parlamentare. Ciolacu poate întoarce masa

Autor: Val Vâlcu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Inquam Photos / George Călin
Inquam Photos / George Călin

Oastea talibanilor USR, Clotilde, Voiculescu, Stelian Ion, având în frunte o Jean d'Arc, cu două cruci legate de gât, speră să ocupe Cetatea Eternă a Cotrocenilor, timp de minimum cinci ani. Greu de crezut că va reuși, fiindcă la alegeri nu votează doar Colegiul Cardinalilor, online. Dar planul e bun pentru partid.

Elena Lasconi a lăsat la o parte green-deal-ul și corectitudinea politică, încercând să capteze voturi din electoratul Las Fierbinți, cu blue-book-ul Protv într-o mână și cu manualul politicianului main-stream în cealaltă. Mișcare riscantă, pentru că ar fi putut s-o lase fără nucleul dur al electoratului userist, dar iată că sistemul de vot al partidului i-a întins o plasă de siguranță: talibanatul care a fost ales sâmbătă în Biroul Politic va ține la ancoră segmentul progresist, captiv ideologic și sentimental, sau mai bine spus resentimentar, dornic de revanșă față de PSD și speriat de extremismul AUR/SOS.

Cât de credibilă va fi Lasconi în noul rol, cât de puternică este noua construcție politică, rămâne de văzut. USR câștigă și dacă Lasconi ajunge președinte și dacă nu ajunge la Cotroceni decât pentru consultări. Iar pentru plusul de voturi care va fi încasat la alegerile parlamentare trebuie să le mulțumească peneliștilor.

Schimbarea calendarului electoral convenit cu PSD are logică doar în următoarea ecuație: PNL se desprinde brutal (și credibil) de fostul aliat la guvernare și propune Candidatul prezidențial  din partea Dreptei. Cu C mare, de la Ciucă. 

Pretextul cu data alegerilor este însă unul subțire, iar Ciolacu poate întoarce masa, foarte simplu: Consultări cu partidele, pentru a-și justifica cedarea, în cazul datei, și pentru a-și dovedi buna-credință. A și făcut-o. Comasarea alegerilor prezidențiale cu cele parlamentare-urmează s-o facă. Păstrarea alianței cu PNL-inevitabilă. Ciolacu nu câștigă nimic în perspectiva prezidențialelor, dar Ciucă sigur pierde.

Iată de ce:

PNL nu reușește desprinderea de PSD, căci nu are pretext să părăsească guvernarea. Nevoia de stabilitate, războiul și celelalte imperative ale constituirii Coaliției rămân în picioare. Fără liste comune și fără candidați care să tragă lista, cum au fost primarii, în 9 iunie, scorul PNL va fi mai mic la noile comasate. Lasconi se va bate în primul rând cu Ciucă, pentru voturile Dreptei, iar USR va fi tractat de candidatul său la prezidențiale, cum spuneam. Plus-minus ieșirea de la guvernare, Elena e mai degrabă candidatul anti-PSD decât Nicu, fostul prieten al lui Marcel.

PSD, de cealaltă parte, are bazinul său, care îi asigură primul loc la parlamentare. Speră să păstreze premierul și mai speră ca din lupta lui Lasconi cu Ciucă să câștige Simion.

Iar PNL, fiindcă a salvat USR cu răzgândeala privind data alegerilor, riscă să confirme zicerea populară: pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești.

  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
WhatsApp
pixel