"Suntem într-o situație fără precedent și toată lumea înțelege acest lucru, iar calitatea de urmărit penal pe care o are premierul ne aduce în situația de a solicita demisia domniei sale și redesenarea întregii calitați a puterii în Parlament și în Executiv", a declarat, luni, fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, demis în urma unei moțiuni de cenzură.
"Ne bucurăm că în după amiaza târzie a acestei zile vom participa la consultările solicitate de președintele Iohannis. Ne bucurăm, totodată, și că nu vom da ochi în ochi cu delegația PSD condusă de premierul urmărit penal al României. Neintersectarea noastră ne pune în situația de a fi consistenți cu promisiunea făcută ieri, aceea de a nu fi alături la niciun fel de proces politic și niciun dialog", a mai spus fostul premier.
Victor Ponta se teme, afirmă MRU
Mihai Răzvan Ungureanu este convins că premierul Ponta "va rămâne foarte curând singur și în partidul domniei sale, și în coaliția guvernamentală. Pentru că încercarea disperată pe care o face de a se agăța de putere în speranța că această calitate de prim-ministru al feește de colții Justiției poate avea un efect distructiv și asupra PSD și asupra partidelor din coaliția de guvernare".
"Această disperare se resimte și în graba cu care a solicitat un vot în Camera Deputaților în privina ridicarii imunității parlamentare. Se teme dl Ponta de mișcările de stradă, de protestele legitime și corecte ale romănilor care nu doresc să fie reprezentați de un urmărit penal", a adăugat Ungureanu.
Fostul premier a anunțat, totodată, că PNL va ataca din nou la CCR votul din Senat în cazul Șova, precizând că PNL așteaptă "deznodământ rapid și corect", iar marți, la ora 16:00, o delegație a conducerii PNL se va întâlni cu o parte dintre amabasadorii acreditați la București pentru a detalia motivele și conținutul moțiunii de cenzură.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- S-a descoperit, în sfârșit, cum au fost construite piramidele din Egipt
- Centrală pe gaze vs. centrală electrică. Vintilă (FEL România): Dintre cele două eu aș alege-o pe a treia
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- Gata cu telefoanele mobile așa cum le știam! Cu ce vor fi înlocuite. Ți-ai fi închipuit că se va ajunge aici? foto în articol
- Emi și Cuza, comentarii la adresa lui Florin Ristei: "Exagerează cu vocea! Ca și cum ai două ceasuri cu diamante și le porţi pe amândouă!"
- Ce presupune amplasarea reactoarelor modulare mici (SMR) pe teritoriul României. Ambasadorul Rim Kap-soo: Ar fi prima țară din lume care are așa ceva / video
- ADN-ul lui Alain Delon, cerut în instanță. Presupusă legătură de paternitate: "Nu ai ochii mei, nu ai părul meu, nu eşti fiul meu, nu vei fi niciodată fiul meu"
- În Reșița condusă de Ioan Popa (PNL), austriecii de la Porr s-au apucat să... asfalteze șine de tramvai / video
- Nu ai nevoie de asigurare de sănătate suplimentară în UE. Cum să obții gratuit și fără drumuri cardul de sănătate european
- Locul din România unde turiștii ”vin pentru că avem niște peisaje extraordinare” și ”oamenii sunt gospodari și primitori”: Dar avem o problemă foarte gravă