Voiculescu îl ia pe Rareș Bogdan la mișto: Trebuia trimisă potera?
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
FOTO AGERPRES
FOTO AGERPRES
Vlad Voiculescu i-a răspuns lui Rareș Bogdan, care i-a adresat o scrisoare după imaginile din spitalul din Corabia. 

”Vlad,

amândoi am intrat în politică pentru a schimba lucrurile în bine în țara asta. Și eu, și tu, aveam o carieră de succes, fiecare în domeniul său și am decis să încercam să contribuim la schimbarea în bine a acestei țări pe care o iubim. Și am intrat și pentru ca scene ca acestea să nu mai existe! Ești obligat să acționezi urgent și sa îl demiți pe managerul spitalului din Corabia, pe Șeful DSP Olt și să faci tot ce se poate pentru a scoate definitiv din sistemul de sănătate așa-zisul “cadru medical” care apare în imagini. Știu că poți să o faci și sper să o faci. Sunt convins de asta, mai ales pentru că, în alte cazuri, fără nicio analiză, au fost schimbați manageri, unii chiar foarte performanți, de unități spitalicești... fiind înlocuiți peste noapte... tot în mandatul tău, dragă Vlad. Dacă vei face Comitete și Comisii pe cazul “Corabia”, subiectul se va uita și ticăloșii vor scăpa, la fel ca alții. Hai să încercam să nu ne batem joc de încrederea oamenilor care și-au pus speranțele în noi. Au fost dezamăgiți suficient până acum, inclusiv de oameni din partidele noastre, din păcate, nu cred că este cazul să continuăm și să dovedim că diferența între “vechii” și “noii” este doar de vârstă și de ani petrecuți în troaca politicii dâmbovițene... (Încă) cu încredere că nu chiar toți politicienii sunt la fel, Rareș” a scris Rareș Bogdan, europarlamentar și prim-vicepreședinte PNL, pe Facebook, după imaginile surprinse pe holurile spitalului din Corabia. 

Vezi aici VIDEO

Răspunsul ministrului Sănătății pentru Rareș Bogdan

Vlad Voiculescu a reacționat, la Antena 3, spunând: ”Ce ar fi trebuit, care sunt alternativele? Mi-ar plăcea să știu. Trebuia trimisă potera direct? Evident că încercăm să aflăm situația reală, aplicăm amenzi unde a cazul, au fost amendate două persoane, spitalul. Există o comisie de etică în spital. Procedurile sunt verificate. Din păcate, empatia nu poate fi implantată prin ordine de ministru. Tot ce poate să facă un Guvern e să facă reguli.”

Întrebat dacă este un atac concentrat la adresa sa, în condițiile în care mai mulți lideri PNL îl vizează, Vlad Voiculescu a răspuns: ”Nu vreau să comentez dacă e un atac concentrat. Dacă există o critică constructivă, chiar dură asupra unui punct de îmbunătățit, mă bucur de asta. (...) Dacă ceva poate fi îmbunătățit mă bucur de orice critică.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel