PNL a ajuns într-o situație complicată, spune Klaus Iohannis
Președintele Klaus Iohannis a declarat joi că Partidul Național Liberal se află într-o situație complicată după demisia lui Vasile Blaga din funcția de copreședinte și coordonator al campaniei electorale a PNL pentru alegerile parlamentare, șeful statului subliniind că liberalii trebuie să găsească o soluție rapidă în acest caz.
"Situația lui Vasile Blaga este o surpriză foarte neplăcută. Trebuie să fim foarte realiști. Prin această evoluție PNL a ajuns într-o situație complicată. Pe de altă parte, trebuie și cred că este demn de remarcat că Vasile Blaga în aceeași zi în care a fost inculpat s-a retras din conducerea partidului — o atitudine pe care o găsesc corectă politic, dar din păcate încă nu în toate partidele românești, asta este realitatea", a afirmat Iohannis.
El a subliniat că liberalii trebuie să găsească o soluție rapidă la această situație.
"PNL va trebui să găsească o soluție rapidă și bună pentru a avea o persoană care conduce campania electorală. Este o campanie complicată cea pentru parlamentare. (...) Răspunsurile la toate întrebările trebuie să le găsească PNL și sunt convins că se vor găsi într-un for de conducere foarte repede și vor căuta soluții", a spus Iohannis.
[citeste si]
Șeful statului a subliniat că PNL trebuie să găsească o soluție care "transformă această criză în care se află într-o oportunitate, să se miște suficient de repede și suficient de bine nu doar pentru a trece peste această criză, dar și pentru a ieși întărit din această criză".
"Vom vedea dacă vor ști să facă acest lucru. Eu le doresc să găsească soluții", a mai spus Iohannis.
El a arătat că este decizia liberalilor dacă vor merge pe soluția de președinte unic sau pe cea de copreședinți.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News