PNL, program guvernare. Blaga, invitaţie către toţi "posibilii parteneri politici" pentru o nouă majoritate
Comisia de unificare a PNL a aprobat, sâmbătă, programul de guvernare al PNL, a declarat copreşedintele PNL, Vasile Blaga.
Vasile Blaga a precizat că liberalii lansează public invitaţia adresată tuturor "posibililor parteneri politici" pentru a crea o nouă majoritate şi a ajunge la guvernare, informează Antena 3.
El a spus că proiectul PNL de guvernare este în concordanţă cu programul preşedintelui Klaus Iohannis şi va sta la baza parteneriatului cu şeful statului.
"Pe baza acestui program de guvernare lansăm astăzi invitaţia către toată lumea, către toţi care doresc să susţină un program PNL astfel încât să guvernăm cu o majoritate parlamentară, care să schimbe guvernarea PSD", a declarat, la rândul său, copreşedintele PNL Alina Gorghiu.
Citește și: Alina Gorghiu: PNL își lansează programul de guvernare. Populismul de dreapta, la fel de periculos ca și cel de stânga
Copreşedinţii PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga şi prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu susţin o conferinţă de presă, cu prilejul prezentării spre dezbatere publică şi internă a programului de guvernare al PNL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News