"PNRR nu e pe gratis. E pe reforme
PMP salută semnarea PNRR-ului, dar atrage atenția asupra faptului că acesta reprezintă începutul unui parcurs greu, care solicită seriozitate, cooperare, consecvență și competență.
Dr. Mihaela Daciana Natea, profesor asociat, susține că ” mult așteptata semnare a PNRR-ului reprezintă începutul unui parcurs în care România trebuie să implementeze obiectivele anunțate. Accesarea fondurilor este condiționată de realizarea proiectelor, nu doar pe hârtie ci și în practică. Dar, pentru o reformă reală, România trebuie să cumuleze sinergic fondurile venite prin PNRR, cu fondul de coeziune, cu fondul social european, și cu alte oportunități de finanțare venite prin Fondurile Europene. Mutarea proiectelor în PNRR, neglijarea altor surse de finanțare și o rată mică de absorbție a acestora ar constitui o greșeală care va fi decontată tot de cetățeni”", arată un comunicat al PMP pe Facebook.
Europarlamentarul Carmen Avram a vorbit, în exclusivitate pentru DC News, despre transparența acestui Plan și despre domeniile deosebit de importante care au fost tratate cu lejeritate de către cei care l-au conceput:
„Planul Național de redresare și Reziliență nu l-a văzut nimeni. Eu nu l-am văzut. Înțeleg că e în continuare secretizat și nu poți spune dacă e un PNRR bun, un PNRR rău. Nu știi cine l-a făcut, cu cine a lucrat, cine sunt „specialiștii“ care au redactat documentul acesta, care trebuia făcut în colaborare cu reprezentanți din tot spectrul românesc, indiferent de domeniu. În PNRR trebuiau implicați oameni din agricultură, dar aceștia au lipsit cu desăvârșire. Noi ne-am asumat și am dat mai departe un document despre care românii nu știu absolut nimic, deși e un document făcut pentru români. Că nu construim pentru domnul Ghinea sau pentru domnul Cîțu.
Proiectul mai are o lună până la aprobare. În primul rând, în perioada următoare trebuie să treacă de consiliul Ministerului de Finanțe care trebuie să se uite pe el și abia ulterior va fi aprobat definitiv.“, a precizat europarlamentarul Carmen Avram.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Pască pufoasă fără aluat
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Candidatul cu șanse maxime la Capitală, după mutarea PSD - PNL. Ciuvică: Înainte, avea șanse minime
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”