Data publicării:

PMP cere amânarea marșului "Bucharest Pride": O provocare în ajunul uneia dintre cele mai mari sărbători

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Rosemary Ketchum - Pexels
Foto: Rosemary Ketchum - Pexels

Partidul Mişcarea Populară cere amânarea marşului 'Bucharest Pride' 2021.

"Partidul Mișcarea Populară este profund revoltat de hotărărea Primăriei Municipiului București, care a anunțat că a ajuns la o înțelegere cu Fundația ACCEPT privind organizarea 'Bucharest Pride' 2021.

Comisia de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice din București a aprobat desfășurarea de către Asociația ACCEPT a marșului ”Bucharest Pride” 2021 pe Calea Victoriei, în data de 14 august. Consecvent valorilor sale conservatoare și creștin-democrate, Partidul Mișcarea Populară (PMP) solicită autorităților locale amânarea și reprogramarea acestui eveniment.

Este dreptul inalienabil al oricui să manifesteze în conformitate cu credințele sale religioase, cu orientarile sale sexuale, dar este inacceptabil ca într-o zi de post pentru toți creștinii, fie ei catolici sau ortodocși (Prohodirea Maicii Domnului), o asemenea manifestare să tulbure comunitatea creștină, majoritară în România.

Adormirea Maicii Domnului este cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria, ocrotitoarea şi ajutătoarea familiei creştine, a unităţii şi armoniei dintre soţi şi dintre părinţi şi copii.

Este, evident, o provocare ca în ajunul uneia dintre cele mai mari sărbători din an, când femeile însărcinate se roagă la Maica Domnului pentru ca aceasta să le protejeze pe toată durata sarcinii şi să le ajute să nască prunci, ca astfel de manifestație să aibă loc. Solicităm imperativ NU interzicerea acestui mars, ci amânarea acestuia într-o data mult mai potrivită", transmite Partidul Mişcarea Populară printr-un comunicat de presă.

CNA va monitoriza reflectarea în spaţiul audiovizual a Bucharest Pride 2021

Consiliul Naţional al Audiovizualului anunţă, miercuri, că va monitoriza modul de prezentare a Bucharest Pride 2021 în spaţiul audiovizual, iar rapoartele vor fi analizate în viitoarele şedinţe publice ale CNA.

"Consiliul Naţional al Audiovizualului reaminteşte radiodifuzorilor faptul că orice informaţie trebuie tratată cu echilibru şi imparţialitate. Recomandăm ca reflectarea în mass-media audiovizuale a Bucharest Pride 2021 să ţină cont de respectarea prevederilor legislaţiei audiovizuale.
Menţionăm că direcţia de specialitate din cadrul CNA va monitoriza modul de prezentare a acestui subiect în spaţiul audiovizual, iar rapoartele vor fi analizate în viitoarele şedinţe publice ale Consiliului", se arată într-un comunicat de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
WhatsApp
pixel