Plugușorul, cea mai frumoasă urare de Anul Nou. Versuri originale
Plugușorul, cea mai frumoasă urare de Anul Nou. Versuri originale. Plugușorul este una dintre cele mai cunoscute urări din Ajunul de Anul Nou. Este o tradiție care se păstrează în fiecare an, în toate colțurile României.
Aho, aho, copii și frați,
Stați puțin și nu mânați,
Lângă boi v-alăturați
Și cuvântul mi-ascultați.
Mâine anul se înoiește
Plugușorul se pornește
Și începe a ura
Pe la case a colindă
Iarnă-i grea, omătu-i mare
Semne bune anul are
Semne bune de belșug
Pentru brazdă de sub plug
Plugușor cu patru boi
Ia mai mânați, mai flăcăi!
Hai, hai…
S-a sculat mai an
Bădică Traian
Și-a-ncalecat
Pe-un cal învățat
Cu șaua de aur,
Cu nume de Graur,
Cu frâu de matasă,
Împletit în șase,
Cât vită de groasă.
El în scări s-a ridicat,
Peste câmpuri s-a uitat,
Să aleagă-un loc curat
De arăt și semănat.
Și-a pornit într-o joi
Cu un plug cu doispreceze boi
Boi boureni,
În coadă codalbeni,
În frunte țintatei.
Ia mai mânați, mai, flăcăi!
Hai, hai…
Cu luna, cu săptămâna,
Își umplu cu aur mâna
Și el vru să vadă
De-i dete Dumnezeu roadă.
Era-n spic cât vrabia,
Era-n bob cât trestia.
Ia mai mânați, mai flăcăi!
Hai, hai…
Traian iute s-a întors
Și din grajd alt cal a scos.
Un alt cal mai năzdrăvan,
Cum îi place lui Traian,
Negru ca corbul,
Iute ca focul,
De nu-l prinde locul.
Cu potcoave de argint,
Ce dă sporul la fugit.
Traian iute-a-ncălecat,
La Tinchin a apucat
Și oțel a cumpărat,
Că să facă seceri mari,
Pentru seceratorii țări.
Și-altele mai mititele,
Pentru fete ochesele
Și neveste tinerele.
De urat, am mai ura,
Dar mă tem că va-nsera,
Pe-aici, pe la dumneavoastră,
Departe de casa noastră.
Și ne-asteapte și-alte case,
Cu bucate mai gustoase,
Cu pâine caldă pufoasă,
Cu vinul de vită-aleasă,
Cu Cotnar de Drăgășani,
La anul și la mulți ani!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News