Data publicării:

Ploile torențiale din sudul Chinei au făcut șapte morți iar mii de persoane sunt izolate

Autor: Eduard Pascu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Mii de persoane au rămas izolate, şapte persoane au murit, iar una este dată dispărută în urma ploilor torenţiale care au distrus drumuri şi au provocat prăbuşirea mai multor locuinţe din centrul şi sudul Chinei, relatează marţi agenţiile Reuters şi Xinhua.

Trei districte din oraşul Heyuan, situat în provincia Guangdong, în sudul Chinei, se numără printre regiunile cele mai afectate de cea mai recentă serie de furtuni care continuă de peste o săptămână. Peste 110.000 de persoane au fost afectate, iar 956 de locuinţe au suferit pagube.

Potrivit China Daily, până luni torenţii au măturat 10.800 de hectare de culturi şi au distrus sute de case din provincia Jiangxi. 1,4 milioane de persoane au fost afectate, iar pierderile economice au fost estimate la 2,65 miliarde de yuani (382,41 milioane de dolari).

În regiunea Guangxi din sud-vestul ţării, 20.000 de gospodării au rămas fără energie electrică, iar căile de acces, podurile şi alte elemente de infrastructură au fost grav afectate, conform China Daily.

Potrivit unui buletin emis de adminstraţia de meteorologie din China, precipitaţiile sub formă de ploaie care au căzut în unele zone din Jiangxi şi Hunan au înregistrat valori record.

Ploile vor afecta până joi provinciile Guangdong, Fujian, Jiangxi, Yunnan, Sichuan, dar şi Taiwanul, conform prognozei meteorologice. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel