Ploi și vreme urâtă în noaptea de Înviere și prima zi de Paște,
Meteorologii anunță ploi și vreme urâtă în prima zi de Paște. Cei care şi-au plănuit ca mini vacanţa de Paşte să şi-o petreacă în aer liber ar trebui să-şi schimbe planurile. Va ploua însă şi în staţiunile montane în special de Paşti şi apoi între 19 şi 21 aprilie.
Vremea, spun specialiştii, se încălzeşte treptat. În vest şi în nord-vest însă doar până joi, când maximele ating 18-19 grade, dar în celelalte regiuni, maximele cresc uşor până inclusiv sâmbătă, când vorbim de valori şi de 20 de grade în sud.
În următoarele două săptămâni însă, până spre 20-23 de aprilie, temperaturile se anunţă mai mici decât ar fi normal. Mai mult, ploile se pare că vor şi ele prezente mai ales în intervalul 14-16 aprilie, adică exact în zilele libere, de Paşte, când vom avea de îndurat ploi în averse, cu fulgere şi tunete în majoritatea regiunilor.
În centru şi nord-vest aversele îşi vor continua aria mai multe zile, până spre 18 aprilie. Treptat, ploile se mai reduc şi abia pe 20 aprilie par să revină în Maramureş, Moldova, Oltenia şi Muntenia preţ de două zile, urmând ca după aceea să iasă soarele.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News