Ploi musonice în India. Bilanţul prăbuşirii unui zid la Mumbai a ajuns la 22 de morţi
Prăbuşirea unui zid în urma ploilor torenţiale a provocat marţi cel puţin 22 decese în capitala economică a Indiei, Mumbai, paralizată de precipitaţii musonice, potrivit unui nou bilanţ oficial, citat de AFP.
Bilanţul precedent indica 21 de morţi. Un zid din apropierea unei mahalale s-a prăbuşit în plină noapte, marţi, în jurul orei locale 2:00 (20:30 GMT, luni), peste mai multe case sărăcăcioase, provocând totodată zeci de răniţi. În pofida ploii torenţiale, echipele de salvare au depus eforturi pentru găsirea unor supravieţuitori sub dărâmături. Cu o populaţie de circa 20 de milioane de locuitori, Mumbai s-a aflat marţi, pentru a doua zi consecutiv, sub impactul ploilor diluviene.
Activitatea în oraş a fost aproape în totalitate paralizată. Autorităţile au stabilit ca ziua de marţi să fie liberă şi au lansat un apel rezidenţilor cerându-le să rămână în locuinţe. Şcolile şi liceele au fost închise. Principalele piste de pe aeroportul internaţional din Mumbai au fost inutilizabile din cauza unui avion care a ieşit de pe pistă duminică seară, la aterizare, eveniment care nu s-a soldat cu răniţi. Peste 100 de zboruri au fost anulate sau redirecţionate. Potrivit agenţiei Skymet Weather, în unele cartiere din Mumbai, în noaptea de luni spre marţi s-au înregistrat circa 350 milimetri de precipitaţii. Prăbuşirea clădirilor şi structurilor construite defectuos sau neîntreţinute corespunzător este o problemă frecventă în timpul sezonului musonic, care durează din iunie până în septembrie sau octombrie.
Potrivit observatorilor, creşterea semnificativă a numărului de construcţii ridicate în Mumbai pentru a găzdui o populaţie din ce în ce mai mare a vulnerabilizat şi mai mult oraşul în faţa inundaţiilor. Totodată, locul multora dintre mangrove, extrem de eficiente în ceea ce priveşte evacuarea apei de ploaie, a fost luat de asfalt şi clădiri. În 2005, în metropolă s-au înregistrat 950 de milimetri de precipitaţii în doar 24 de ore - ploile torenţiale soldându-se cu moartea a peste 500 de persoane.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News