Data publicării:
Ploaia artificială, soluţia autorităţilor contra unui episod sever de poluare
Aeronave care declanşează ploaia artificială au fost mobilizate marţi la Bangkok în încercarea de a contracara un episod sever de poluare atmosferică ce afectează de mai multe zile capitala Thailandei, relatează marţi AFP.
Piloţii şi oamenii de ştiinţă au raportat evoluţii pozitive după dispersarea unui prim lot de substanţe chimice care ar trebui să activeze formarea precipitaţiilor”, a declarat pentru AFP Surasri Kidtimonton, şeful serviciului aviaţiei regale, responsabil de ploaia artificială.
Tehnica, susţinută de regretatul rege al Thailandei Rama al IX-lea care o considera o soluţie miraculoasă, constă în eliberarea în nori a unor cantităţi importante de substanţe chimice cu scopul formării cristalelor de gheaţă, care accelerează formarea averselor. Pentru moment, doar o ploaie fină, naturală, s-a abătut marţi dimineaţă peste Bangkok, potrivit autorităţilor. Departamentul pentru Controlul Poluării speră că, sub acţiunea substanţelor chimice lansate de aeronave, alte precipitaţii, de data aceasta artificiale, vor cădea marţi seară sau miercuri în capitală. Nivelurile de particule fine din atmosferă, numite PM2,5 (cu un diametru mai mic sau egal cu 2,5 micrometri), considerate cele mai nocive pentru sănătate deoarece penetrează cel mai profund în plămâni, a depăşit pe alocuri 100 micrograme pe metru cub în capitală în ultimele zile. Marţi, acestea au coborât la un nivel de 53 - 90 micrograme în anumite zone, potrivit Departamentului pentru Controlul Poluării.
Cel mai grav episod de poluare
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) recomandă o limită maximă zilnică de expunere de 25 micrograme. Este vorba despre cel mai grav episod de poluare în ultimul an în acest oraş, conform Greenpeace. Acesta a fost cauzat în special de absenţa vântului, umiditatea şi prezenţa unui front atmosferic cald deasupra capitalei care împiedică dispersarea poluanţilor. Episoadele severe de poluare devin din ce în ce mai frecvente în Bangkok, în special pe fondul creşterii exponenţiale a numărului de autovehicule din acest oraş care a devenit unul dintre cele mai aglomerate de pe planetă. În Bangkok circulă în prezent aproximativ 9,8 milioane de automobile - dintre care 2,5 milioane funcţionează cu motorină - la o populaţie de aproximativ 12 milioane de locuitori, notează AFP.
VEZI ȘI:
CIOLOS, CANDIDATURĂ EUROPARLAMENTARE. ORBAN, MESAJ CHEIE
BUDA (PNL), DEZAMĂGIT DE CIOLOȘ: NU POT SĂ NU FIU SUPĂRAT ȘI MÂHNIT
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News