Plimbări cu caiacul, ateliere de creat grădini din materiale reciclate şi dezbateri despre criza climatică la Cluj
Clujenii sunt invitaţi să participe sâmbătă şi duminică, în cadrul evenimentului Someş Delivery, la o serie de activităţi menite să-i responsabilizeze mai mult în ceea ce priveşte grija faţă de mediul înconjurător.
Sunt organizate, printre altele, plimbări pe apă cu caiacul, diferite ateliere şi dezbateri legate de problemele de mediu şi de încălzirea global, iar unul dintre invitaţi este canotistul Ivan Patzaichin.
"Motto-ul ediţiei de anul acesta este despre implicare 'Dacă vrem un Someş mai curat, e nevoie să devenim noi înşine mai responsabili faţă de mediu şi mai cumpătaţi. Dacă vrem un oraş mai verde e nevoie să ne apropiem altfel de râul care îl traversează'. Dar mai mult decât oricând, preocuparea noastră e sustenabilitate, de unde vine şi tema ediţiei: 3XRE- REciclare, REutilizare, REducere. Toate atelierele, amenajările şi instalaţiile organizate stau sub semnul grijii faţă de mediu şi protejării ecosistemului pe care râul îl creează în Cluj, în timp ce încercăm să ne apropiem de el şi să îl integrăm în viaţa cetăţenilor", se arată într-un comunicat al organizatorilor.
Una dintre atracţii este defilarea ambarcaţiunilor, dar de interes sunt şi atelierele de construit canotci.
"O prezenţă care ne onorează este Asociaţia Ivan Patzaichin - Mila 23, împreună cu ROWmania, care vor organiza Ateliere de construire canotci, Plimbări cu ambarcaţiuni, iar punctul de maxim interes va fi sâmbătă seară, când vom avea parte de o defilare a tuturor ambarcaţiunilor ROWmania şi Someş Delivery. La Defilare ne vom bucura de compania lui Ivan Patzaichin, cunoscutul canotor cvadruplu laureat cu aur la Jocurile Olimpice de vară între anii 60 şi '80 şi în prezent implicat în numeroase proiecte de antreprenoriat social şi de mediu", se mai arată în comunicat.
Doritorii pot să înveţe şi cum pot fi amenajate grădini verticale din materiale reciclate.
"Plimbări pe apă cu caiacul: Visăm la ambarcaţiuni de agrement fără motor pe Someş. Anul acesta aducem caiace şi nu numai! Animăm nu doar malurile apei, în tentativa de a fi tot mai aproape de Someş. Atelierele Pop-up Gardening pe Someş: Un atelier în care punem pe o hartă digitală zone verzi din cartierele clujene; atelier de creat propria grădină verticală din materiale reciclate sau atelierul în care explorăm zonele vacante din oraş care pot fi transformate în grădini urbane. Cele 4 dezbateri Someş Delivery: Una dintre temele abordate este "Criza climatică la firul ierbii", într-o discuţie moderată de Tobias Pasăre, alături de invitaţii Maria Martelli (sociolog) şi Flaviu Petean (consultant de mediu). Atelier PlayPet pentru copii: Atelier pentru copii în care îi vom ajuta pe cei mici să transforme sticle de plastic în sticla de apă preferata, bună de luat la joacă, la mare şi în drumeţii", explică organizatorii.
Someş Delivery cuprinde peste 30 de evenimente şi numeroase amenajări.
"Pentru că ideea de comunitate e un aspect important pentru noi, organizăm şi o masă a bunei vecinătăţi, unde oricine este bine venit să aducă bucate şi să mănânce alături de locuitorii cartierului Grigorescu (...). Nici partea de entertainment nu lipseşte. Atmosfera va fi asigurată zilnic între 18:00 şi 23:00 de DJ Indjstione, la Someş Pavilion. Odată ce se lasă seara, iar interacţiunea cu râul nu mai este posibilă, ne retragem lângă Terasa Someş Delivery pentru un concert Dan Barbu, urmat de acustic Grimus, sâmbătă seara. Duminică, încheiem cea de-a 5-a ediţie Someş Delivery cu un concert Musai Soundworks, urmat de un elegant concert de jazz avangardist - Jacob Medrea!", se menţionează în comunicat.
Someş Delivery este la a 5-a ediţie, iar organizatori sunt Asociaţia MiniMASS, Ordinul Arhitecţilor din România (OAR), Fundaţia Cărtureşti şi Asociaţia Studenţilor Arhitecţi Cluj (ASTA), cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca şi a Administraţiei Fondului Cultural Naţional.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News