"Venim după o perioadă caldă, foarte caldă, deci pot spune că am luat iarna de la capăt. Iarnă care înseamnă aderenţă mai mică. Înseamnă aderenţă mai mică şi dacă e asfaltul uscat, dar mai ales cum e acum, cu umiditate. Plouă, la minus câteva grade, mai şi ninge, se transformă apa în gheaţă, polei. Noi vorbim pe 9 ianuarie, şi nu avem încă acel fenomen de gheaţă neagră, pentru că pământul e cald. Inerţia termică a pământului e mare, în sensul că vine frigul, avem -3, -4, -10 grade, dar pământul nu îngheaţă încă. Nu vorbim aici de drumurile principale, de şoselele naţionale, de autostrăzi. Atenţie foarte mare, însă, că în această perioadă pericolul foarte mare este pe poduri. Terasamentul se răceşte mult mai rapid, fiind mai subţire. Asta înseamnă că la -1, -2 grade, găsim polei, gheaţă neagră, pe pod.
Gheaţa neagră este principalul pericol în această perioadă. Unde avem zăpadă, şi instinctul, şi imaginea generală, te fac să te gândeşti că ai aderenţă mai mică. Practic, trebuie să ne adaptăm la condiţiile de iarnă. Asta înseamnă să păstrăm distanţa mai mare, să reducem din timp, să fim atenţi stânga, dreapta, şi să avem grijă mai mare la pietoni. Ei sunt mai zgribuliţi, gluga în cap, căştile în urechi. Pe o astfel de vreme, pietonul e mai puţin atent. Maşina se aude mai puţin, pentru că apare şi o antifonare. Zăpada antifonează tot peisajul.
Noi, şoferii, care suntem totuşi la adăpost, suntem cei mai pregătiţi din trafic, pentru că pietonul nu are neapărat o şcoală făcută, trebuie să fim mult mai atenţi în această perioadă!", a declarat Titi Aur la DC Conducem.
Cum va fi vremea în perioada următoare
"De mâine, începe un proces de creştere a temperaturilor, nu aş spune de încălzire. Vom simţi această creştere pe parcursul zilelor viitoare. De la jumătatea săptămânii, vor fi şi nopţile simţitor mai calde. Pe ansamblul săptămânii, aşa cum arată estimările pentru patru săptămâni, este posibil ca temperaturile să se situeze peste media perioadei în care ne aflăm, dar cu variaţii de la o zi la alta, de la o regiune la alta.
Următoarele două-trei nopţi, încă vom avea temperaturi negative, probabil încă în jurul a -10 grade în zonele depresionare, dar pe parcursul zilelor va creşte temperatura, mai ales în regiunile sudice. Deja, luni, aşteptăm ca în sudul ţării maximele să se apropie de 8-10 grade. Este adevărat că, în nord, rămâne mai rece - jumătăţea de nord a ţării va fi în continuare sub influenţa aerului aceluia foarte rece despre care vă spuneam că domină partea de nord, nord-centru a Europei.
În a doua parte a săptămânii, creşterea de temperatură se va concretiza prin minime care, în multe zone ale ţării, vor deveni uşor pozitive şi maxime care, tot aşa, să se situeze la valorile cele mai ridicate, undeva la 8-10 grade, doar că a doua parte a săptămânii va aduce şi precipitaţii.
Mâine, din nou, la munte, ca şi astăzi, ninsoare. Pe urmă, luni, în partea de vest, centru a ţării precipitații mixte. Câteva zile cu pauză în precipitații - marţi, miercuri, poate şi joi. Apoi, din nou, precipitaţii, pe fondul unor temperaturi mai ridicate - posibil să fie mixte, poate în sudul ţării mai degrabă ploaie", a mai spus meteorologul ANM Florinela Georgescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Semnalul dat de BNR privind economia. Adrian Negrescu: Ce urmează pentru România
- Marea reorganizare din Ministerul Muncii: Sunt mai puțini cu... 7 angajați!
- Hellvig: În urmă cu 25 de ani era un om normal și nimic nu îl recomanda pentru vreo funcție. Dacă ar fi să recomand un model de urmat, el e unul dintre numele care îmi vine în minte
- Plăcintă de mere cu aluat turnat, ca-n Ardeal. Rețeta din moși strămoși
- Infracțiuni economico-financiare, cu prejudicii foarte mari, în care sunt angrenate persoane din funcții publice, din administrația locală, dar și afaceriști. Cms. Neagu Claudiu vine cu dezvăluiri
- Ai avut telefon fix în trecut? Ești bun de plată azi! Avocatul Bărbuceanu îți spune ce să faci în astfel de situații
- Județul care a devenit un șantier în ultimii 4 ani. Claudiu Catana: Se lucrează la drumuri, la poduri și la port / video
- Autostrada București - Alexandria. ”Astăzi e nenorocire, cozi kilometrice, mai ales în weekend”. Gâdea și Catana dau asigurări: Se va face. Vă spun două motive
- Tânărul cu barbă din această fotografie restaurată a avut, la un moment dat, toată România la picioare. L-a sfidat până și pe Regele Carol 1
- Solicitarea CPI de arestare a lui Netanyahu este șocantă, subliniază Chirieac. ”Este pentru prima dată când amestecă victimele cu agresorii”
- Cum sunt prinse firmele cu administrator fictiv, numit și „om de paie”. Comisar: Întotdeauna identificăm adevăratul șef, aceștia nu scapă
- Lupta dependenților, de două ori mai grea într-un cuplu în care ambii consumă. Psiholog: Partenerul poate fi un obstacol în calea recuperării
- România o ia pe urmele Greciei. Negrescu: Cheltuielile statului, cu 28% mai mari în 2024, în țara codașă la colectarea TVA