Data actualizării:
Data publicării:

Pleacă Victor Ciutacu de la RomâniaTv? Dan Negru: Văd că e știrea zilei. De la Victor am învățat că... ”Sunt prea bătrân și prea orgolios”

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Stiri
WhatsApp
foto Facebook Dan Negru
foto Facebook Dan Negru

Dan Negru a reacționat la zvonul despre plecarea lui Victor Ciutacu de la RomâniaTV. 

S-a spus și s-a scris despre plecarea jurnalistului Victor Ciutacu de la RomâniaTV. Este știrea zilei din mass-media. 

Dan Negru, celebrul realizator TV, care a plecat după 22 de ani de la Antena 1 la KanalD, a comentat zvonul, pe Facebook: ”Văd că știrea zilei e posibila plecare a lui Victor Ciutacu la o altă televiziune de știri. Nu cunosc detalii, sincer. Însă, pentru breasla mea, e important să spun că Victor a fost primul transfer reușit de la o televiziune la alta. Până la el, televiziunile negociau de pe poziții de forță, pentru că celelalte transferuri ale altor vedete TV au eșuat. El a deschis un drum... De la Victor am învățat ca cea mai mare forță pe care o ai într-o negociere e să te ridici de la masă. Dacă nu poți să o faci, relația e de sclavagism... Și am mai învățat ceva: când dai totul și nu e de ajuns, pleacă!”. 

”Nu pleacă nicăieri” i-a răspuns Victor Ciutacu, într-un comentariu, lui Dan Negru. 

În presă, au apărut informații despre concedierea chiar a lui Victor Ciutacu de la RomâniaTV. Postul de televiziune a clarificat, printr-un comunicat, că este o informație falsă. 

”Se spunea că sunt la ATI, în stare gravă”

Realizatorul TV Victor Ciutacu a clarificat și el informația chiar la postul TV despre care s-a spus că l-ar da afară, respectiv de la care ar pleca:  

”E un nou hit! Ultima oară când a existat undeva un astfel de atac, se spunea că sunt la ATI, în stare gravă. Mă întreb ce urmează mai departe. Eu sunt tăbăcit, nu am nicio problemă. E o poveste fără sfârșit. 

Atmosfera internă nu ai cum să o destabilizezi cu astfel de informații, iar eu sunt tare pe picioare. Cui folosește așa ceva? Faci niște mii de accesări?

E cel mai lung loc de muncă al meu, e foarte greu să convingi pe cineva că brusc mi se șubrezește poziția. Cum? Pentru că am cea mai mare audiență.

Cine? (n.r. – să fie de vină) Clasa politică? Nu a funcționat niciodată în ultimii 20 de ani. Nu văd de ce ar funcționa acum. E ușor ridicol. 

Mă întreabă ăștia dacă am fost dat afară. Le spun că aseară am fost pe post. Nu sunt slab de înger. Toți avem părinți acasă, rude, se îngrijorează, e normal” a afirmat el, conform RomâniaTV

Ulterior, pe Facebook, el a întărit: 

”Urăsc să-mi dau singur știri, dar uneori sunt nevoit s-o fac. Că se inflamează lumea aiurea din nimic, îmi strică cheful și-mi agită degeaba apropiații. Da, plec. Spre muncă, la România TV, unde fac diseară ”Punctul culminant” la 21, ca de obicei. Nu, nu plec. De la România TV, nici benevol, nici dat afară. Fiindcă nu am motive. Mă simt bine aici, altfel nu stăteam 9 ani. Când voi avea de gând să o roiesc sau mă va pune cineva pe făraș, veți afla direct de la mine. Nu-mi bag singur plecări pe surse în presă, sunt prea bătrân și prea orgolios. Când o fac, o fac și punct. Și anunț eu, în emisiunea cu cea mai mare audiență. Dar acum nu. Oricât m-ar dori oricine, falși prieteni sau inamici declarați, curățat, dintr-un egoism feroce, nu le pot îndeplini dorința.”

După nouă ani de activitate în trustul Intact, în 2013, jurnalistul Victor Ciutacu a plecat la RomâniaTV. 

În 2016, Victor Ciutacu a vorbit despre plecarea de la Antena 3, pentru DCNews: 

Youtube video image

Dan Negru a dezvăluit MOTIVUL plecării de la Antena 1

Dan Negru a dezvăluit pentru Spectacola care este motivul pentru care a plecat de la Antena 1. Prezentatorul a vorbit și despre planurile pe care le are la Kanal D.

Întrebat care este motivul pentru care a plecat de la Antena 1 după 22 de ani de colaborare, Dan Negru a spus: "Vorbele tuturor care ma etichetau drept “cel mai longeviv”. Atunci m-am speriat pentru că mi-am dat seama că m-am oprit din evoluție la doar 50 de ani. Noi suntem generația care am intrat in media la 20 de ani și părem ca suntem de o viața pe ecrane. Așa ca am decis ca e vremea sa căutam și alte vieți, altfel ne vom plafona. Colegii mei au descoperit asta mai demult. Mie mi-a luat ceva vreme."

Citește mai mult aici

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel