Data publicării:
Pleacă necunoscuții din USR la Cioloș
Zece parlamentari din Uniunea Salvați România vor pleca în noul partid al lui Dacian Cioloș.
Circa 10 parlamentari din cei 80 de parlamentari USR vor demisiona din partid și se vor înscrie în viitorul partid fondat de Dacian Cioloș, au declarat pentru G4Media surse politice. Demisiile vor veni treptat, nu toate deodată, scrie G4Media.
Președintele interimar al USR, Cătălin Drulă, a confirmat marți într-o declarație de presă că ”sunt câțiva colegi care nu mai doresc să continue, sunt puțini relativ la cei 80 de parlamentari USR”.
Drulă l-a atacat pe Dacian Cioloș, pe care l-a acuzat că instrumentează plecarea parlamentarilor USR.
”Ce urmează să vedeți în următoarele zile e un plan gândit și executat de Cioloș, un plan lipsit de demnitate, în care îi folosește pe acești oameni ca să câștige prin distrugere. E un gest nedemn, îi forțează să devină traseiști. Proiectează această lipsă de demnitate asupra unor oameni aleși în acest proiect. Am înțeles din februarie că lui Cioloș îi lipsește dorința de a construi. Dacă nu poate depune acest efort de construcție, decența ar trebui să îi spună măcar să se retragă. El alege un efort de distrugere. Se mai separă apele câteodată în opoziție”, a spus Drulă în conferința de presă de la Parlament.
Lista parlamentarilor USR care au demisionat sau urmează să demisioneze din partid pentru a se alătura partidului Reper:
Cosmin Poteraș
Cristina Camelia Rizea
Oana-Alexandra Cambera
Monica Berescu
Lóránt-Zoltan Sas
Alin Prunean
Ion Dragoș Popescu
Simina Tulbure
Daniel Toda
Cristian Ichim
Andrei-Răzvan Lupu
Dacian Cioloș a demisionat din USR, alături de alți patru parlamentari. Apare REPER - Reînnoim Proiectul European al României
Europarlamentarii Ramona Strugariu, Dragoș Pîslaru, Alin Mituța, Dragoș Tudorache și Dacian Cioloș au renunțat azi la calitatea de membri ai partidului Uniunea Salvați România.
"Am decis să plec din USR. O spun cu părere de rău pentru că aveam mari speranțe legate de evoluția USR, mai ales după fuziune. Speram să ajungem să ne echilibrăm unii pe alții și să trecem de la un partid anti-sistem, oarecum radicalizat, la un partid al construcției pentru oameni, al empatiei și maturității politice. Nu a fost să fie așa și îmi asum și eu acest eșec al fuziunii. Dar cert este că eu nu am intrat în politică ca să mă ocup de scandaluri interne și nici să asist la bullying în partid. Nu am intrat pentru a mă ralia la interese tribale și a lovi în cei din jur care nu sunt din tribul potrivit. Eu cred că energia oamenilor politici trebuie sa fie dedicată construcției. Nu poți construi temelia unui partid solid cu ranga și cu teama pierderii controlului. M-am săturat de scandaluri și de neîncredere. Vă spun cu părere de rău, că, la 3 ani de mandat ca europarlamentar, pe cât de departe a ajuns această delegație în Parlamentul European, pe atât de departe suntem acasă în România de principiile pe care le susținem la nivel european.Atunci când am plecat la drum împreună, am primit un mandat și o responsabilitate uriașă – oamenii și-au pus speranța în noi pentru a moderniza și reforma România.
Acum, când este clar că viziunea mea s-a blocat în USR, este logic să încerc să-mi țin această promisiune și să pun mai presus încrederea alegătorilor decât interesele unui grup din partid.De astăzi, alături de Ramona Strugariu, Alin Mituță, Dragoș Tudorache și Dacian Cioloș, voi munci pentru un proiect liberal matur, fără scandaluri, meritocratic în noua formațiune REPER - Reînnoim Proiectul European al României. Rămânem afiliați grupului parlamentar Renew Europe.Vă invit pe pagina www.partidulreper.ro, unde noi, inițiatorii, admitem că există în societate dezamăgire și neîncredere în partidele politice, dar că nu este prea târziu pentru a o lua de la capăt. Vă așteptăm alături de noi!
Și încă ceva, foarte important pentru mine – las în urma mea în USR mulți oameni faini, pe care îi prețuiesc cu adevărat. Pentru ei și pentru timpul petrecut alături, pe stradă, în campanii și nu numai, nu mă veți vedea vreodată atacând USR de acum încolo. Respect decizia celor care vor să rămână și urez succes USR și colegilor buni care rămân. În același timp însă, îi asigur pe toți aceia care vor să mi se alăture că m-aș bucura să ne regăsim într-un nou proiect politic de anvergură, în care să ne regăsim entuziasmul de a ne lupta pentru români și pentru România", a scris Dragoș Pîslaru pe facebook (citește continuarea AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News