Platforma de mobilitate urbană Clever va depveni Free Now, în următoarele luni
Clever, una dintre cele mai importante aplicaţii de mobilitate urbană din România, se va transforma, în următoarele luni, în Free Now, parte din grupul internaţional de mobilitate urbană 'Now', lansat de Daimler şi BMW, în luna februarie a acestui an, au anunţat, luni, reprezentanţii platformei de mobilitate.
Potrivit companiei, transformarea Clever în Free Now va permite pasagerilor din România să folosească o singură aplicaţie pentru a găsi cea mai bună soluţie de transport, în regim de taxi sau transport alternativ, în România şi în peste 100 de oraşe din nouă ţări europene în care grupul operează, respectiv: Germania, Marea Britanie, Irlanda, Spania, Portugalia, Italia, Polonia, Austria şi Suedia. Prima etapă a lansării Free Now în România va începe prin înrolarea şoferilor Clever existenţi din Bucureşti în noua aplicaţie, urmând ca într-o etapă ulterioară să aibă loc şi migrarea în alte oraşe în care Clever operează.
În acest fel, şoferii vor avea posibilitatea să-şi crească veniturile prin intermediul platformei multimodale de servicii care îi conectează atât cu pasagerii români, cât şi cu pasageri străini care vin în România în scop turistic sau de business. 'Aplicaţia Free Now va fi în curând disponibilă şi pentru pasageri, fiind necesar să o descarce din magazinele de aplicaţii ale Apple şi Google după lansarea oficială. Ulterior, aplicaţia Clever va continua să fie operaţională pentru o perioadă de timp, după care va fi înlocuită complet de noua aplicaţie Free Now', precizează sursa citată.
Free Now a fost fondată sub numele de MyTaxi, în iunie 2009, şi a fost prima aplicaţie de taxi din lume care a stabilit o legătură directă între pasagerii şi şoferii de taxi. În iulie 2019, aplicaţia MyTaxi a devenit Free Now, parte dintr-o familie de branduri globale de mobilitate. Cu 14 milioane de pasageri şi peste 100.000 de şoferi, Free Now este, în prezent, unul dintre cei mai importanţi furnizori de mobilitate urbană din Europa.
Din februarie 2019, compania face parte din joint venture-ul dintre BMW şi Daimler, având astăzi o echipă de peste 700 de angajaţi care lucrează în 26 de birouri internaţionale, furnizând servicii în mai mult de 100 de oraşe europene. Clever a fost înfiinţată în anul 2010 şi este prima aplicaţie de e-hailling din România care permite plata curselor atât cash, cât şi direct din aplicaţie, prin card bancar. Cu peste 1,5 milioane de pasageri şi 30.000 de şoferi înregistraţi, Clever a revoluţionat mobilitatea urbană din România. Compania are peste 70 de angajaţi şi este prezentă în 20 de oraşe din ţară. În luna iunie 2017, Clever a intrat în grupul Free Now, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News