Data publicării:

Platforma care îți arată, în timp real, date referitoare la contrabandă. Frățilă (BAT România) a spus câte cartușe cu țigări ai voie să aduci în țară / VIDEO

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash
Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash

Adrian Frățilă, manager Relații Externe BAT România, a vorbit despre platforma Stop Contrabanda, unde toată lumea are acces la date referitoare la acțiunile de contrabandă de pe teritoriul României.

Alegeri prezidentiale 2024

În cadrul conferinței „România, prima linie de apărare împotriva contrabandei cu tutun, după intrarea în Schengen“, Adrian Frățilă, manager Relații Externe BAT România, a vorbit despre platforma Stop Contrabanda și la acțiunile întreprinse la nivelul României pentru a diminua contrabanda cu țigări de pe teritoriul țării noastre:

„Unul din exemplele parteneriatelor solide, apărut ca urmare a unor discuții aplicate avute cu autoritățile statului, este platforma Stop Contrabanda, pe care BAT a dezvoltat-o în 2017. În 2016 vorbeam de o creștere destul de agresivă a pieței ilicite față de perioada anterioară și am încercat, în discuțiile avute cu autoritățile, să vedem care au fost rezultatele acțiunilor pe care dânșii le-au întreprins într-un an în care piața ilicită creștea și toată lumea trăgea semnale de alarmă că ceva se întâmplă în zona respectivă.

CITEȘTE ȘI     -      EXCLUSIV  Risipă de resurse, spaţiu şi timp în procesul de depozitare a bunurilor contrafăcute şi de contrabandă. Dragoş Bucurenci: Trebuie create mecanisme prin care să se dispună distrugerea lor

A fost destul de greu să lipim niște informații referitoare la acțiunile pe care toate instituțiile le-au făcut. Am ajuns la concluzia că ar fi bine, pentru că s-au menționat anumite cantități pe care Poliția Română le-a capturat într-un an - acțiunile nu sunt derulate în izolare, ci vorbim de acțiuni coordonate, derulate de mai multe instituții, iar în momentul în care întrebai o anumită instituție a statului, aceeași captură era prinsă în rapoartele fiecărei instituții în parte - să creăm această platformă care aduce două elemente importante de noutate și de unicitate nu doar în România, ci și în Europa.

Ea aduce o imagine în timp real vis a vis de acțiunile pe care autoritățile statului le-au întreprins într-o perioadă de timp și ne oferă imaginea capturilor pe care autoritățile statului au reușit să le facă într-un an. Informațiile sunt publice și le obținem pe baza comunicatelor de presă pe care instituțiile statului le pune la dispoziție. Totul e interactiv, putem să vedem la nivel de fiecare regiune de dezvoltare, să ne dăm seama care sunt zonele cele mai expuse. Vorbim de zona Moldovei, unde aproape 30% din capturile la nivel național sunt concentrate în acea zonă“, a spus Adrian Frățilă. - Platforma poate fi accesată AICI.

CITEȘTE ȘI     -    EXCLUSIV  România, pândită la colț? Daniel Mărăcineanu, Asociația ACTIV: Grupările de criminalitate organizată așteaptă și ele aderarea României la Spațiul Schengen

Câte cartușe cu țigări ai voie să aduci în România

Adrian Frățilă a explicat care trebuie să fie și volumul maxim de țigări pe care un cetățean îl poate aduce în România din spațiul comunitar și din spațiul necomunitar:

„Al doilea element de noutate este cel legat de interacțiunea cu oamenii, cu consumatorii. Platforma este prezentă și în celelalte platforme de social media și oferă perspectiva derulării unor campanii. Campanii în parteneriat cu Poliția Română, Poliția de Frontieră, Autoritatea Vamală Română în care să prezentăm, concret, care sunt diferențele între pachetele de țigări care sunt legal produse și comercializate în România, care sunt elementele la care un consumator trebuie să fie atent în momentul în care trebuie să facă o achiziție. Am derulat campanii de informare și conștientizare, iar cea mai recentă, într-un parteneriat cu Poliția de Frontieră și cu Autoritatea Vamală Română, țintește aducerea la cunoștința publicului larg a ultimelor modificări legislative apărute.

Un alt element inclus în această campanie, care nu a fost din păcate foarte mult accentuat și, ca atare, vedem ce se întâmplă, este cel legat de cantitatea cu care un cetățean român poate să intre în țară atunci când vine din spațiul comunitar sau necomunitar. În cazul spațiului comunitar, poți să vii cu 4 cartușe de țigări, adică 800 de țigarete, în cazul spațiului necomunitar poți să vii cu maxim un cartuș de țigări, cantitate destinată consumului propriu.

Am văzut capturi pe aeroport, în Cluj, în București, cu 10.000-20.000 de țigarete, dar oamenii, neștiind care sunt reglementările, pentru că majoritatea erau din Bulgaria, oamenii considerau că pot intra cu oricât. Nu e chiar așa, trebuie să fim atenți și oamenii trebuie să știe întotdeauna la ce se expun. Pot cădea în capcana unor indivizi care se ocupă de subiecte de genul ăsta“, a concluzionat, la DC News, la Conferința „România, prima linie de apărare împotriva contrabandei cu tutun, după intrarea în Schengen“, Adrian Frățilă, manager Relații Externe BAT România.

CITEȘTE ȘI     -      EXCLUSIV  Contrabanda cu țigări. Marcel Mutescu, director general la Autoritatea Vamală Română: După intrarea în Schengen, va fi dificil să îi mai prindem

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel