Planurile Papei Francisc alimentează zvonurile că ar putea demisiona. La fel a făcut și Papa Benedict al XVI-lea
Ultimele planuri ale Papei Francisc Pontif alimentează zvonurile legate de demisia acestuia.
Zvonurile care au circulat la începutul lunii mai că Papa Francisc s-ar putea pensiona au fost alimentate de un anunț că va participa la o sărbătoare inițiată de un Papă din secolul al XIII-lea care și-a dat demisia.
Speculațiile conform cărora acesta ar putea să calce pe urmele predecesorului său Benedict al XVI-lea și să renunțe la postul său au fost provocate la începutul lunii mai, când a apărut în public într-un scaun cu rotile pentru prima dată, după ce a suferit o operație minoră la genunchi.
Zvonurile au crescut în intensitate atunci când Papa a luat decizia neobișnuită de a găzdui un consistoriu, pe 27 august, pentru a crea noi cardinali, dintre care unii vor fi eligibili pentru a alege succesorul Suveranului Pontif la următorul conclav.
A doua zi, Francisc va călători la L'Aquila, în orașul Abruzzo, devastat de un cutremur în 2009, pentru festivalul Perdonanza Celestiniana, în cadrul căruia va vizita catedrala care găzduiește mormântul lui Celestin al V-lea, un Papă pustnic care a demisionat în 1294 după doar cinci luni pe Scaunul Papal. Benedict a vizitat mormântul acestuia în 2009, alimentând de atunci zvonurile privitoare la demisie, care a avut loc în 2013.
Comentatorii iau în calcul o eventuală demisie a Papei Francisc
„Este foarte ciudat să ai un consistoriu în august, nu există niciun motiv pentru a anunța acest [eveniment] cu trei luni înainte și apoi să meargă la L'Aquila în mijlocul acestuia”, a spus Robert Mickens, editorul din Roma al ediției în limba engleză al La Croix, un cotidian catolic.
La o săptămână după consistoriu, Suveranul Pontif se va întâlni cu cardinalii pentru a-i informa despre reformele sale în administrația centrală a Vaticanului, care includ impunerea unor limite de mandat pentru șefii birourilor Vaticanului și permiterea femeilor să ocupe astfel de posturi (citește AICI).
„Cred că va fi un alt anunț: s-ar putea să nu-și dea demisia, dar cred că e și asta o posibilitate”, a adăugat Mickens.
La începutul mandatului, Papa Francisc a spus că și-ar dori ca demisia unui Papă să devină normală, iar în 2015 a spus că are sentimentul că pontificatul său va fi scurt, descriind decizia lui Benedict de a demisiona drept „curajoasă”.
Benedict, care a ales să fie numit Papa Emerit Benedict al XVI-lea în loc să revină la Joseph Ratzinger, avea 85 de ani la momentul demisiei din funcția de Papă.
„Există mult simbolism în joc și privesc [speculațiile] cu un pic de cinism”, a spus Christopher White, corespondentul Vaticanului pentru National Catholic Reporter. „Nu cred că este probabil ca Papa Francisc să dorească să fie al doilea Papă care demisionează consecutiv”.
White a adăugat că unul dintre lucrurile pe care Papa Francisc vrea să le facă, dacă Benedict ar muri înaintea lui, e să instituie reforme cu privire la rolul pe care ar trebui să-l joace un Papă pensionat. Pontiful ar dori, de asemenea, cel mai probabil să treacă peste sinodul despre sinodalitate, un proces de doi ani care se încheie cu un summit major la Vatican în octombrie 2023.
„Aceasta fiind spuse, cel mai important lucru pe care l-am învățat despre acest Papă în ultimii 10 ani este că el continuă să ne surprindă și pare să fie foarte încântat de acest element surpriză”, a spus White, conform TheGuardian.
Papa Francisc solicită negocieri „adevărate” pentru încetarea războiului din Ucraina
Papa Francisc a cerut duminică să se desfăşoare "negocieri adevărate" care să permită ajungerea la "o încetare a focului şi o soluţie sustenabilă" în Ucraina şi a invitat "responsabilii naţiunilor" să nu ducă "Umanitatea la distrugere", potrivit Agerpres. Francisc a amintit că, "odată cu împlinirea a 100 de zile de la începerea agresiunii armate (ruse) în Ucraina, asupra Umanităţii s-a abătut din nou coşmarul războiului, care reprezintă negarea visului lui Dumnezeu".
"Popoare care se înfruntă, care se ucid, oameni care în loc să se apropie sunt alungaţi din casele lor", a spus papa Francisc, vorbind despre "furia distrugerii şi a morţii (...) care alimentează o escaladare tot mai periculoasă pentru toţi". "Reiau apelul meu către responsabilii naţiunilor: Nu duceţi Umanitatea la distrugere, vă rog", a transmis suveranul pontif, repetând această ultimă frază, în aplauzele celor circa 25.000 de credincioşi strânşi în piaţa Sf. Petru.
Negocieri „adevărate, concrete”
Papa Francisc, în vârstă de 85 de ani, a insistat "să aibă loc negocieri adevărate, concrete, pentru o încetare a focului şi o soluţie sustenabilă, să se asculte strigătul disperat al oamenilor care suferă, aşa cum vedem în mass-media zi de zi, să se manifeste respect pentru vieţile oamenilor, să se oprească macabra distrugere a oraşelor şi satelor peste tot".
"Să ne rugăm, angajându-ne fără odihnă în favoarea păcii", le-a spus el credincioşilor, la o zi după ce şi-a reiterat disponibilitatea de a călători în Ucraina, "la momentul oportun". Papa Francisc a mai anunţat că săptămâna viitoare se va întâlni cu reprezentanţi ai guvernului ucrainean, cu care va discuta despre posibilitatea unei deplasări în această ţară (citește continuarea AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News