Data actualizării:
Data publicării:

Planul UE pentru apărare: Uniunea Europeană va miza mai puțin pe protecția SUA

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Uniunea Europeană
Uniunea Europeană

Parlamentul European și-a dat marți votul pentru planul ce prevede o coordonare mai strânsă a politicilor de apărare ale statelor membre. Planul presupune și că Europa va miza mai puțin pe protecția militară a Statelor Unite, în condițiile în care președintele ales Donald Trump a dat de înțeles că va reduce sprijinul militar pentru aliații din cadrul NATO.

Europarlamentarii reuniți în sesiune plenară la Strasbourg au aprobat planul, 369 dintre ei votând pentru și 255, împotrivă. S-au opus rezoluției europarlamentarii eurosceptici, de extremă dreaptă și de extremă stângă.

Proiectul prevede ca statele membre ale Uniunii Europene să investească mai mult în misiuni militare și, în același timp, să dezvolte și să împartă echipamente militare.

"Uniunea noastră nu are dotările necesare pentru a face față uriașelor provocări de securitate. Europa se bazează în continuare, în foarte mare măsură, pe NATO și pe solidaritatea Statelor Unite", a spus europarlamentarul liberal Urmas Paet, fost ministru de Externe al Estoniei și autorul rezoluției adoptate la Strasbourg.

"Pe termen lung, americanilor nu le va păsa de securitatea Europei. Rezultatul alegerilor din Statele Unite face ca sporirea capacității eurpene de apărare să devină o problemă de extremă urgență", a spus și europarlamentarul german Michael Gahler.

Planul de apărare a fost avansat în septembrie de către Franța și Germania. Referendumul în care britanicii au decis să părăsească Uniunea Europeană, precum și victoria lui Donald Trump la prezidențialele din SUA au creat un context favorabil inițiativei franco-germane.

În timpul campaniei electorale, Trump a spus că unele state aliate se bucură de protecția SUA deși cheltuiesc insuficient pentru propria apărare. Aceste comentarii au ridicat semne de întrebare, precum și temeri că, odată devenit președinte, Trump ar putea sista finanțarea americană către NATO într-un moment în care relația Europei cu Rusia este una foarte tensionată, notează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel