Sebastian I. Burduja ne prezintă într-un stil autentic planul său pentru România sub forma a șapte revoluții intelectuale. Scopul este o țară în care vrem să rămânem și un loc unde să ne reîntoarcem.

Pornim, așadar, de la un vis: revoluția întoarcerii acasă a milioanelor de români alungați peste hotare de impostură, hoție și nepăsare. Împreună cu cei rămași în țară să reziste pe frontul românesc, ei sunt cea mai importantă resursă pentru schimbarea în bine a României. 

Volumul continuă cu alte șase revoluții descrise pe larg, printre care revoluția liderilor autentici, revoluția cetățenilor, revoluția democrației, a dechiderii către viitor și a dezvoltării.

Peste aceste șapte revoluții, autorul vă propune în fapt o nouă paradigmă de creștere, bazată pe patru piloni esențiali: România inovatoare, România conectată, România verde și România sigură. Fiecare pilon include mai multe direcții strategice de acțiune, modele de bune practici și soluții concrete pentru România, totul pe baza unei set de fundamente teoretice privitoare la rețeta creșterii economice.

“Citiți această carte cu mintea deschisă. Rezistați tentației de a gândi că aceste lucruri nu vor fi vreodată posibile în România. Vă asigur că sunt și că le vom înfăptui împreună, iar visul va deveni realitate: o țară din care nimeni să nu mai plece și în care toți cei plecați să se întoarcă acasă.” - Sebastian I. Burduja. 

„În acest moment de creștere a frustrării și dezamăgirii față de democrație la nivel global, primim un mesaj important de speranță și angajament democratic de la unul dintre cei mai promițători tineri gânditori și practicieni ai politicii din Europa postcomunistă. Sebastian Burduja ne arată că cea mai bună cale pentru succesul național al României stă în democrația liberală inovativă, antreprenorială, responsabilă, mai adânc integrată în Europa și în lume.“- Larry Diamond, Mr. Democracy, Stanford University. 

„Sebastian Burduja este un vizionar și un lider autentic al cărui standard moral este de neegalat. Dintre toți studenții pe care i-am avut vreme de 16 ani la Harvard, Sebastian se află în top, fiind cel despre care aș paria că va ajunge lider mondial. Este un dar pentru România și poporul ei.“-  Steve Jarding, Harvard Teacher of the Year. 

Sebastian Burduja este economist și expert în dezvoltare regională. Secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice, vicepreședinte al Partidului Național Liberal și președinte PNL Sector 1. A lucrat la Banca Mondială în Washington D.C. și a fost consultant al Dalberg, companie specializată în proiecte de țară. Co-fondator și președinte de onoare al Ligii Studenților Români din Străinătate și membru fondator al Fundației CAESAR. Autorul cărții Între speranță și deziluzie. Democrație și anticorupție în România postcomunistă (Curtea Veche, 2016). Doctor în economie (summa cum laude, ASE București), dublu masterat Harvard Business School și Harvard Kennedy School of Government, licențiat cu onoruri și merite deosebite al Universității Stanford.

Volumul PLANUL PENTRU ROMÂNIA este disponibil la precomandă cu reducere de 30% (preț întreg 39.90 lei, preț redus 27.93 lei ) și autograf pe litera.ro.

FRAGMENT din CARTE

Pe 5 ianuarie 2016 m-am întors acasă. Am stat aproape 12 ani în Statele Unite ale Americii, am studiat acolo și mi-am întemeiat o familie. Aveam un job bun și o viață confortabilă. Dar aveam și un mare regret: nu eram acasă. Am convins-o pe soția mea, americancă get-beget, am lăsat totul peste ocean și am revenit.

Nu cred că a trecut zi lăsată de Dumnezeu să nu auzim replici de genul: „ce căutaţi aici?“; „de ce v-aţi întors?“; „sunteţi nebuni“. Răspunsul meu e unul singur. Da, suntem nebuni. Nebuni de România. În căutare de alţi nebuni de România.

Am auzit și altele: „ești fraier, mare fraier“; „ești înapoiat, la propriu și la figurat“; „ești hoț, ai venit aici să furi și tu“; „ești naiv și idealist“; „ce să cauți tu aici, n-avem nevoie de tine“. Le-am ignorat și-am mers înainte. Dar, ca în Procesul lui Kafka, apare din când în când întrebarea: pe bune acum, oare nu cumva am făcut greșeala vieții mele?

Și-apoi îmi amintesc de ce am venit. Îmi aduc aminte constant de cel care a fost, este și va fi mereu bunicul meu, preot Ioan Pricop. Ultimele cuvinte pe care mi le-a spus pe patul de moarte, testamentul lui, au fost acestea: „În viață să nu faci ce poți, în viață să faci ce trebuie“. Era răspunsul lui, simplu și fără ocolișuri, la toate îndoielile și scuzele mele legate de venirea acasă. N-am mai apucat să-mi iau rămas bun, dar după trei ani de când l-am văzut ultima oară am făcut ceea ce am simțit că trebuie să fac și-am revenit acasă. Iar gândul ăsta mă face să rămân, mai ales acum.

Cred în revoluţia întoarcerii acasă. Nu pentru că ar fi simplu, ci pentru că este ceea ce trebuie să se întâmple pentru ca această ţară să se ridice. Şi nu ar fi prima dată. România modernă s-a născut odată cu generaţia paşoptistă – tineri şi foarte tineri care au plecat în străinătate, au studiat şi muncit acolo şi s-au întors apoi acasă, luptând şi reuşind să facă o ţară. La o altă scară, istoria s-a repetat în 2014 cu #diasporavotează, dar mai ales pe 10 august 2018 şi apoi pe 26 mai 2019, la alegerile prezidenţiale. Diaspora a schimbat cursul istoriei României şi l-a schimbat în bine, fără doar şi poate. E timpul pentru #diasporaacasă. Definitiv.

Cifrele care ne dor

Trei din zece români apţi de muncă lucrează în străinătate. 250 000 de copii cresc singuri acasă, în România, numărând zilele până când îşi vor revedea părinţii plecaţi la muncă. Serile pun capul pe o pernă udă de lacrimi, iar copilăria lor trece prea repede, o zbatere între „vin mama și tata“ și „iar pleacă mama și tata“. Undeva, în alt colţ de lume, părinţii lor plâng şi ei de dorul celor care cresc fără ei. Doar în 2018 au emigrat aproape 203 000 de români. Record absolut. Aproape 6 milioane de români au plecat, în ultimele trei decenii, din România.

În 2018, creşterea ritmului migraţiei ne plasa pe locul al doilea din lume după Siria. Un raport OCDE din luna iulie 2019 ne spunea că diaspora românească este a cincea cea mai mare din lume. Ne-au plecat tinerii, forţa de muncă, oamenii curajoşi, antreprenorii. Au lăsat în urma lor sate şi oraşe pustii, îmbătrânite, copii singuri acasă. Ce poate fi mai greu decât să-ţi rupi rădăcinile, să-ţi spargi familia, să-ţi laşi în urmă casa şi tot ce ai mai scump? Îşi dă cineva cu adevărat seama ce sacrificiu suprem fac aceşti oameni? Şi-a pus cineva problema că trebuie să le fi ajuns cuţitul la os, ba chiar să fi trecut prin os, dacă au ajuns să plece din propria lor ţară?

După 1990, noi, românii, am fost refugiați politici. Plecam ca să uităm și să scăpăm de mineriade și de „democrația originală“ a lui Ion Iliescu. Apoi, spre anul 2000, am devenit refugiați economici. Diferențele tot mai mari dintre standardele de viață dintre noi și vest-europeni ne-au făcut să alegem calea exilului.

Românii pleacă din țară în căutarea normalului, nu a excepționalului. Pentru că în România lucrurile anormale au fost ani la rândul, din păcate, „normalitatea“ noastră cotidiană: legi modificate de indivizii pe care legea ar trebui să-i pedepsească, amenzi date pentru scandări unei persoane surdo-mute, morți care votează precum viii în Teleorman și vii care sunt declarați morți și nu pot să-și recapete dreptul de a trăi în instanță, precum în județul Vaslui.

Dezastrul comunist și cel postcomunist au avut o cauză poate insuficient discutată. Dictatura instaurată cu tancurile rusești a însemnat o lichidare a elitelor: de la marii savanți, artiști sau oameni de cultura ai vremii și până la capii Bisericii, de la adevărații oameni de stat care au făcut Marea Unire și până la țăranii fruntași din fiecare sat, comunismul a însemnat anihilarea a tot ce avea mai bun atunci societatea românească și toți cei cu „origini nesănătoase“.

Acum, ne aflăm în fața aceluiași pericol, pentru că cei care pleacă sunt românii curajoși și gospodari. Pleacă olimpicii, medicii, profesorii, informaticienii, managerii, dar și cei mai buni meseriași, zidari, mecanici, bucătari sau marinari. Fără ei, ne învârtim în același cerc vicios. Resemnații și complicii hoților rămân aici și, mai important, votează. Disciplinat și sigur. Ei sunt la fel de mulți, în timp ce noi parcă suntem din ce în ce mai puțini.

România este în cumpănă. De aceea e nevoie acum să facem nu ceea ce putem, ci ceea ce trebuie, fiecare dintre noi. Nu, soluția nu este să plecăm. Soluția este să rămânem sau, dacă am plecat deja, să ne întoarcem aici, acasă.

Faceți abstracție de deziluzii și dezamăgiri, pentru o clipă. Ce vedeți în jur? Eu unul văd o țară cu un potențial extraordinar, cu oameni și companii care fac performanța la cel mai înalt nivel mondial, atunci când sunt lăsați. Un exemplu concret: primul unicorn românesc, UiPath, un start-up evaluat la 1,1 miliarde dolari. Un altul: o companie românească, Qualitance, fondată de doi foști olimpici și transformată în lider în inovare la nivel global. Și dacă nu ne place ce arată românii despre România, poate ascultăm ce spun investitorii străini care au venit aici.

Mai e ceva: de fiecare dată când ne plângem că aici totul e pierdut, le facem un serviciu celor care au tot interesul să ne arunce peste granițe cât mai repede. Nimic nu e pierdut în România. Din contră, acum se joacă totul. Și da, poți avea succes și aici, prin muncă și merit (sunt nenumărate exemple, dincolo de cele de mai sus).

România nu este încă pierdută, dar va fi, dacă o abandonăm. Suntem oameni liberi. Putem să plecăm oricând. Dar există și o altă cale, mai grea dar mai dreaptă: să rămânem sau să ne întoarcem acasă. De ce? Uite-așa, pentru că (și noi) putem. Putem să facem ceea ce trebuie.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News