Istoricul Alin Ciupală, conferențiar la Universitatea din București, oferă răspunsurile la aceste întrebări într-un interviu acordat DCNews.  

-Ne-a trădat Rusia, în Primul Război Mondial?

-Subiectul acesta trezește și astăzi sensibilități, din cauza înfrângerilor militare din 1916 și 1918, dar și a cauza problemei Tezaurului. Totuși, să nu îi responsabilizăm pe alții pentru eșecurile noastre. Marile puteri, nu doar Rusia, ci și Germania, Anglia sau Franța, au acționat în funcție de propriile interese strategice și de încercarea de a stabili un echilibru de forțe la un moment dat. Rusia era aliata României în 1916, dar trebuia să țină seama și de propriile interese. România a reproșat aliaților că nu au deschis al doilea front, la Salonic, după ce au insistat ca țara noastră să intre în război de partea Antantei. Astfel, noi am fost prinși la mijloc, între Bulgaria și Turcia, pe de o parte, și Germania și Austria, pe de alta. Pentru Rusia, ca și pentru aliații ei, frontul principal era în Vest, frontul din sud-estul Europei era unul secundar.

Planul lui Brătianu n-a mai putut fi urmat

-Care a fost miza, de ce au insistat ca România să își încalce tratatul cu Germania și să intre în război?

-Importanța României crește, în epocă, datorită rezervelor de petrol. În prima conflagrație mondială devenise important combustibilul, chiar dacă nu era vital, așa cum s-a întâmplat în cel de-al doilea conflict. Exista, firește, o miză geostrategică, dar a contat foarte mult petrolul. De altfel, când a devenit clar că vor fi ocupate regiunile petroliere, agenții speciali britanici, coordonați de viitorul lord Thomson, reușesc să saboteze sondele, așa cum s-a întâmplat în zona Prahovei, înainte să ajungă germanii. Oricum, principala presiune pentru intrarea în război a venit din partea Franței și a Marii Britanii și aceasta datorită faptului că războiul se transformase într-unul de uzură. Inițial s-a crezut că războiul va fi unul rapid, dar s-a ajuns la un război de poziții, de uzură. Germania părea în avantaj, în 1916, iar Franța avea nevoie de un nou front, ca să scadă presiunea în Vest. Amintesc că, în 1915, la fel se întâmplase cu Italia, care a rupt tratatul cu Puterile Centrale și a intrat în război, obligând Germania și Austria să mute trupe de pe Frontul de Vest, în Peninsulă. Așa s-a oprit ofensiva germană.

-România a fost pur și simplu sacrificată?

-Nu sunt de această părere. Cred că trebuie să vedem chestiunea dintr-o perspectivă mult mai largă, nu să ne oprim doar asupra unui punct, fie el și românesc. Aliații occidentali au acționat în funcție de interesele lor și au avut o viziune globală. Și România avea un interes legitim, dorea unirea cu Transilvania, mai mult decât cu Basarabia. Din păcate, deși a avut doi ani la dispoziție, în 1916 țara nu era pregătită să facă față teribilelor exigențe pe care războiul le presupunea. S-a văzut din primele zile că armata nu e pregătită. De fapt, Ionel Brătianu știa că nu putem face față. Planul său era să ne menținem neutralitatea până se conturează un învingător și să intrăm în luptă la final. Presiunile aliaților au fost atât de mari încât nu a mai putut urma acest plan.

-Le-a folosit aliaților intrarea României în război?

-Da, efectul produs în 1916 le-a oferit aliaților un avantaj de moment. Pe de altă parte, este drept că planurile strategice ale românilor au fost date rapid peste cap de un atac pe două fronturi, în lipsa unui sprijin masiv al rușilor și fără intervenția de la Salonic a corpului expediționar franco-britanic. Armatele române s-au deplasat la început în Transilvania, unde au avansat în primele zile, și au avut câteva victorii, nu foarte multe. După dezastrul militar de la Turtucaia, frontul s-a prăbușit, iar trupele au trebuit întoarse pentru a apăra sudul țării. Evident, nu au rezistat în fața unor trupe mai bine pregătite, mai bine dotate, și mai ales mai numeroase, germano-austriece în nord, germano-bulgaro-otomane în sud. Dar planul aliaților a funcționat: nemții au fost nevoiți să ia câteva  importante divizii de la Verdun și să le aducă în Transilvania, ceea ce a oprit ofensiva lor pe frontul de Vest.

Dinastia ”germană” rămâne fidelă României

-Dinastia de Hohenzollern a fost loială României, nu Germaniei?

-Cu certitudine, da. Regele Carol I  a înțeles să rămână un monarh constituțional. Exact acum 100 de ani, la Consiliul de Coroană de la Sinaia, Carol I a acceptat recomandarea și votul participanților, de a păstra neutralitatea. România nu a intrat în război, în 1914, deși avea un tratat cu Puterile Centrale. Regele ar fi putut să treacă peste clasa politică, avea influența necesară pentru a decide altfel, dar nu a făcut-o, deși a suferit enorm. A și murit la scurtă vreme după acest moment dramatic, tensiunea și supărarea i-au agravat problemele de sănătate. În 1916, regele Ferdinand a semnat ordinul de război, așa cum dorea marea majoritate a clasei politice și opinia publică. Împăratul Germaniei, Wilhelm al II-lea, care era șeful Casei de Hohenzollern, l-a șters din registrul acesteia pe Ferdinand și a făcut presiuni asupra Papei pentru a-l excomunica, ceea ce s-a și întâmplat. Ferdinand a rămas, însă, capul oștirii și a luptat, până la capăt. De aceea, a fost supranumit Cel Loial.

-Cum s-a luat hotărârea de a muta Tezaurul în Rusia?

-Hotărârea s-a luat în momentul în care s-a crezut că ofensiva germană era atât de puternică încât va ocupa și Moldova. Germanii doreau înlocuirea regelui Ferdinand și a reginei Maria pe tronul României și probabil ar fi urmat represalii la adresa politicienilor care au hotărât intrarea în război de partea Antantei. Guvernul, Parlamentul și Casa Regală se aflau la Iași și s-a pus problema refugiului la Odessa, iar Tezaurul a fost trimis la Sankt Petersburg. Nu exista altă soluție, eram încercuiți. Turcia controla strâmtorile, Bulgaria ne era adversar, cum să duci tezaurul în Anglia sau Franța? Armamentul, medicamentele și proviziile veneau din Occident, pe cale navală, prin porturile din nordul Rusiei, apoi pe linia ferată, străbăteau mii de kilometri, până în Moldova. Aceasta, până la prăbușirea frontului rus. Așa a ajuns în România misiunea condusă de generalul Berthelot, căci francezii și-au respectat, când au putut, angajamentul, și ne-au trimis ajutoare. Exista, însă,  riscul ca submarinele germane, dacă se mergea în sens invers, să scufunde un transport spre Anglia.

Doar 2% din Tezaur se mai întoarce în țară

-Nu se temeau românii de ruși?

- Tezaurul BNR, arhivele și obiectele de patrimoniu au fost trimise în condiții birocratice foarte clare și nu la întâmplare. S-a formalizat foarte precis și s-a consemnat în documente, tot ce s-a trimis spre păstrare în Rusia. După victoria Revoluției, bolșevicii nu mai recunosc înțelegerea și confiscă Tezaurul și toate celelalte bunuri care aparțineau României. Ulterior, după instalarea puterii comuniste, au înapoiat o parte din bunurile culturale, mai cunoscută fiind Cloșca cu puii de aur și ceva documente istorice. Mai puțin de 2% din Tezaur a fost returnat României.

-Ce a rămas în Rusia?

-Lingourile BNR, adică 102 de tone de aur, care reprezentau acoperirea monedei emise, nu au mai fost returnate. Multe documente istorice, de arhivă, dar și bunurile unor miniștri. În trenul care a plecat în Rusia nu au fost doar bunuri ale BNR, ci și bunuri personale ale unor demnitari, care au avut dreptul de a-și pune averea la adăpost, fiind așteptate represalii germane asupra lor. Vasile Morțun, ministru în guvernul condus de Ion I. C. Brătianu, de exemplu, avea o vastă colecție de artă românească, tablouri, numeroase volume bibliofile etc. Nimic nu se mai întoarce, vreodată, în țară. România e văzută ca un inamic, iar Tezaurul se confiscă.

-De ce lasă Rusia ca o valoare nesemnificativă, totuși, pentru o mare putere să afecteze pe termen lung relațiile cu o țară care i-a fost aliată?

-Problema nu se pune financiar, nu e o mare valoare pentru Rusia, ba chiar aș zice că e nesemnificativă, așa cum ați spus, la dimensiunile acestui stat. Problema este politică. Dacă ar înapoia Tezaurul, ar recunoaște că a făcut un rapt. Știm că marile puteri fac astfel de gesturi de forță, dar nu vor recunoaște niciodată.

Regina Maria și petrolul, salvarea după război

-Cum și-a revenit România? Cum a rezistat leul, fără acoperire în aur?

-România își revine foarte greu după război. Operațiunile militare au provocat distrugeri semnificative. În retragere, armata germană aruncă în aer poduri, distruge comunicațiile și, ceea ce este mai important, confiscă toate locomotivele românești. Astăzi nu pare ceva devastator, dar în acel moment, practic, transporturile, comerțul, mișcările de trupe, Poșta, totul era paralizat. E o lovitură devastatoare, mai ales că era greu de obținut material feroviar, în vreme de război.

-De ce nu ne-au plătit despăgubiri, nemții?

-Problema despăgubirilor este văzută la nivel global. Neșansa păcii separate afectează poziția României, în timpul negocierilor de pace. Culmea ironiei, Ungaria învinsă e mai atent ascultată decât România.

-Cum s-a echilibrat situația?

-Pe plan internațional, situația țării noastre a fost una delicată. Ni se reproșa încheierea păcii separate cu Germania și aliații acesteia, din primăvara anului 1918. Cred că marea șansă a românilor a apărut datorită revoluției bolșevice din Ungaria. Armata română a primit din partea aliaților misiunea să juguleze revoluția condusă de Bela Kuhn. Economia avea însă nevoie de fonduri pentru reconstrucție. În acest sens, un rol major l-a avut Regina Maria, care depune un efort diplomatic esențial, în Europa și America, reușind să deschidă multe uși ale marilor bănci. Practic, România se reface pe baza unor împrumuturi garantate cu rezervele sale de petrol. Documente diplomatice britanice, franceze, americane sau elvețiene, ne arată efortul teribil pe care Familia regală a trebuit să-l facă pentru a debloca situația, pe plan internațional, la sfârșitul războiului, și pentru recunoașterea Unirii, alături de oamenii politici ai epocii.  Iar Regina, prin contactele și legăturile sale, a avut, cum spuneam, un rol principal.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News