Data actualizării:
Data publicării:

Plantele din locuinţă care purifică aerul. Cercetător român: Atenție! Mulți avem această plantă în casă, dar este foarte toxică

Autor: Liliana Zamarcaru | Categorie: Stiri
WhatsApp
Costel Vânătoru
Costel Vânătoru

Mobilierul, elementele decorative sau echipamentele electronice dintr-o locuinţă pot deveni nocive pentru sănătate, potrivit conducerii Băncii de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice şi Medicinale (BRGVLFPAM) Buzău.

Prin proiectul 'Plante care purifică aerul', specialiştii încearcă să ofere soluţii naturale pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii în case, atrăgând atenţia, totodată, şi asupra capcanelor din universul vegetal.

Pe cât de comode pot fi elementele de mobilier nou achiziţionate, pe atât de dăunătoare se pot dovedi în anumite condiţii

Banca de Resurse Genetice Vegetale Buzău a dezvoltat un proiect - 'Plante care purifică aerul' -, prin intermediul căruia sunt reliefate aspecte legate de anumite specii ale căror caracteristici bio-chimice pot ajuta în spaţiile de locuit.

'Noi avem un proiect - 'Plante care purifică aerul' - şi avem studii făcute în care arătăm că noi considerăm că stăm într-o locuinţă bine igienizată şi curată, însă avem foarte multe elemente de mobilier şi echipamente care nu sunt atât de prietenoase cu sănătatea noastră. Mă gândesc la tot felul de lacuri, de vopsele, la mobilă care este confecţionată din rumeguş presat, practic este un deşeu. Aici avem un paradox, băgăm lemne pe foc şi ne facem mobilă din rumeguş presat, un deşeu toxic, pe care îl transformăm în mobilier comprimat, care conţine fel de fel de substanţe chimice. Aceste elemente de mobilier degajă substanţe care afectează starea noastră de sănătate, respiraţia, memoria. Nu mai vorbim despre plastic, PVC. Chiar dacă aceste obiecte par comode şi oferă un aspect de curăţenie, în timp degajă tot felul de compuşi chimici', a declarat pentru Agerpres directorul Băncii de Resurse Genetice Vegetale Buzău, Costel Vânătoru.

Una dintre plantele care pot purifica aerul, utilizată într-o gamă largă de domenii, este busuiocul.

Totodată, cactusul poate deveni extrem de util în locuinţele în care sunt folosite echipamente electrice, televizoare, dispozitive mobile sau calculatoare.

'Noi am venit cu ideea de a realiza un catalog cu plante care purifică aerul în încăpere, astfel încât să atenuăm pe cât se poate duritatea acestor substanţe degajate de elementele decorative, de mobilier, pe care le avem noi în încăpere. Avem, de exemplu, 'Voalul miresei', o plantă care ajută foarte mult la eliminarea monoxidului de carbon, pentru că toţi gătim la bucătărie, mai sunt şi persoane care fumează în încăpere şi atunci iată că 'Voalul miresei' este o plantă valoroasă, care absoarbe monoxidul de carbon şi îl transformă prin sinteză în oxigen. Iedera ornamentală absoarbe mirosurile degajate de lacuri, de vopsele, care sunt periculoase, afectează sistemul nervos, ducând până la halucinaţii. Iedera are această capacitate de a absorbi vaporii acestor diluanţi care sunt nocivi şi purifică în acelaşi timp aerul în încăpere. Apoi avem televizorul, calculatoarele, care emit unde electromagnetice, şi acolo ar trebui să avem un cactus, doi, care să atenueze duritatea undelor electromagnetice. Cactusul are această capacitate de a absorbi şi de a reţine o parte, sigur, nu putem vorbi de o protecţie totală, a acestor unde electromagnetice degajate de echipamente. Nu mai vorbesc despre plante are purifică aerul prin odorizarea lor. Ar trebui în fiecare încăpere să avem un ghiveci de busuioc pentru a putea evita aceste odorizante chimice care îţi dau senzaţia de aromă plăcută, dar este una falsă, de sinteză, dură, care afectează masiv sistemul nervos şi atunci avem nevoie de plante naturale, cu parfumuri naturale, care vin în sprijinul sănătăţii. Mai avem drusaimul, avem multe plante pe care strămoşii noştri, mergând până la muşcate, le foloseau', a mai precizat Costel Vânătoru.

Alegerea unor plante care să decoreze casa trebuie făcută cu mare atenţie

'Trebuie să ştiţi că sunt şi plante care sunt decorative, frumoase, dar extrem de toxice. Avem, de exemplu, Crăciuniţa, ne bucurăm de ea în perioada sărbătorilor, însă planta este foarte toxică. Mai sunt plante care cresc în gospodărie, cucuta, o plantă extrem de toxică, nu partea aeriană, cât rădăcina. Dacă pui limba sau înghiţi puţin suc din rădăcina de cucută, mori fără să mai ai timp să iei vreo măsură, pentru că sucul este extrem de periculos. Este un univers al plantelor cu beneficii şi pericole. Leandrul, iarăşi o plantă frumoasă, însă este foarte toxică. Atenţie, când îngrijim, când toaletăm aceste plante trebuie să ne spălăm bine pe mâini', subliniază directorul Băncii de Resurse Genetice Vegetale. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel