Data publicării:

Planetele locuibile sunt mai aproape decât ne așteptam

Autor: Badoiu Raluca | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
planete
planete

Astronomii au analizat informațiile primite de la telescopul spațial Kepler și au tras concluzia că planetele locuibile ar putea fi mai aproape de noi decât credeam, informează ScienceDaily. 

Specialiștii în domeniu de la centrul de astrofizică Harvard-Smithsonian din SUA afirmă că 6% din stelele denumite "pitice rosii" au pe langă ele planete locuibile de mărimea Terrei. Aceste stele sunt cele mai întâlnite în galaxia noastră, iar cea mai apropiată planetă locuibilă poate fi la doar 13 ani-lumină de noi.

 "Credeam că trebuie să căutăm pe distanțe lungi pentru a găsi o planetă de mărimea Terrei. Acum ne dăm seama că un alt Pământ se găsește probabil în apropierea noastră, gata pentru a fi văzut", spune coordonatoarea acestui studiu, Courtney Dressing. Ea a ținut o conferință de presă în Cambridge, Massachusssets din SUA, pentru a-și prezenta descoperirea.

 "Piticile roșii" sunt stele mai reci, mai puțin luminoase și mai mici decât Soarele. O astfel de stea medie reprezintă doar o treime din mărimea și luminozitatea Soarelui. În total, în galaxia noastră se găsesc aproximativ 75 de miliarde de "pitice roșii". Courtney Dressing a reușit să identifice 95 de planete care candidează pentru această poziție de planetă locuibilă.

Specialiștii spun că datorită acestei descoperiri va fi mai ușor pentru omenire să caute aceste planete dincolo de sistemul solar. Ei spun că acolo nu pot fi aceleași condiții ca pe Pământ, dar ele pot găzdui totuși viață. Studiul care prezintă această descoperire va apărea în revista de profil "The Astrophysical Journal".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel