Planeta, strigăt de AJUTOR. Canada a PIERDUT ultima banchiză. Bucățile RUPTE, cât Craiova
Încălzirea globală afectează tot mai mult planeta.
Din cauza încălzirii globale, Canada a pierdut și ultima banchiză polară intactă pe care o mai avea. Porțiunea de gheață uriașă se afla în nordul extrem al țării, într-o zonă nelocuită aflată în apropiere de Polul Nord. Vara aceasta, temperaturile în regiune au fost cu cinci grade peste media din ultimii 30 de ani.
Asta a contribuit la dezintegrarea banchizei, care și-a pierdut circa 40 la sută din suprafața totală, iar acum, bucățile rupte, care plutesc pe mare, au 80 de kilometri pătrați, cam cât suprafața orașului Craiova.
Noi fragmentări nu sunt excluse, deoarece banchiza este instabilă. Savanții se așteptau la ruptură, dar nu credeau că se va întâmpla atât de repede, citează digi24.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News