Plahotniuc, tentativă de asasinat în Moldova
Inspectoratul General al Poliției din Republica Moldova a confirmat, sâmbătă, că liderul Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc , a fost ținta unui plan de asasinat ce urma să fie pus în aplicare de o grupare infracțională internațională.
Potrivit Unimedia.info, preluată de Agerpres, mai mulți membri ai acestei grupări au fost arestați.
Membrii grupării fuseseră condamnați pentru infracțiuni deosebit de grave. Aceștia au stabilit ținta și locul unde trăiește politicianul moldovean. Asasinatul urma să fie comis prin împușcare sau cu ajutorul unor grenade, iar ținta ar fi fost automobilul lui Plahotniuc ori clădirea unde urma să intre acesta.
Dacă și-ar fi dus planul la îndeplinire, autorii ar fi fost plătiți cu 200.000 de dolari.
Dintre cele opt persoane reținute în acest caz de poliția moldoveană, șase sunt cetățeni ai Republicii Moldova care dețin și alte cetățenii, iar celelalte două sunt cetățeni ucraineni. Potrivit sursei citate, asasinatul ar fi fost comandat de două persoane, cetățeni moldoveni, dintre care una se află la Moscova.
În cadrul anchetei au fost descoperite și confiscate patru aruncătoare de grenade, două pistoale cu amortizor, aparatură radio, telefoane de unică folosință, computere și acte.
În paralel, în Ucraina au fost reținute nouă persoane, dintre care două sunt luptători care au participat la acțiuni armate în Donbas.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News