Data publicării:

Pistoale şi muniţie găsite în podul unei case. Poliţia în alertă

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Pistol
Pistol

Un bărbat de 65 ani din Strehaia a găsit, în timp ce renova acoperişul locuinţei sale, două pistoale şi mai multe elemente de muniţie a căror provenienţă susţine că nu o cunoaşte, a anunţat, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mehedinţi. 

"La faţa locului s-au deplasat specialişti din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, care au identificat 84 cartuşe cu glonţ, calibru 5,6 mm, un încărcător de pistol în interiorul căruia se aflau trei cartuşe cu glonţ de calibru 9 mm, 17 cartuşe cu glonţ, calibru 7,62 mm, 23 capse nepercutate, precum şi două pistoale, unul posibil să fie confecţionat artizanal", se arată într-un comunicat al IPJ Mehedinţi. 

Conform aceleiaşi surse, poliţiştii au ridicat întreaga cantitate de muniţie şi cele două arme în vederea continuării cercetărilor, care se vor desfăşura sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel