Data publicării:
UPDATE: Poliția a deschis dosar penal / Pisică în travaliu, schingiuită de doi copii. Au vrut să o taie cu un ciob să-i scoată puii
O pisică în travaliu a fost bătută și chinuită de doi copii, în Brăila. Aceștia au vrut să-i scoată puii din burtă.
UPDATE: Poliţiştii din Brăila au deschis dosar penal pentru comiterea infracţiunii de uciderea animalelor cu intenţie, fără drept, în urma apariţiei în mediul online a unor imagini cu o pisică schingiuită de doi copii, scrie adevarul.ro.
"Biroul pentru Protecţia Animalelor s-a sesizat din oficiu cu privire la imaginile apărute în spaţiul public cu o pisică ce ar fi fost schingiuită. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru infracţiunea de ucidere a animalelor, cu intenţie, fără drept şi se efectuează cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor în care a avut loc evenimentul", se arată în comunicatul transmism.
____________________________________________________________________
UPDATE: Animalul nu a supraviețuit.
"Pisicuţă în travaliu bătută şi schingiuită de doi copii. I-au băgat un băţ în anus şi se pregăteau să o taie cu cioburi să îi scoată puii... Martori au fost alţi copii care i-au împiedicat să facă ororile! Brăila, ca să ştie toată lumea, zona Plantelor, un cartier de oameni egoişti cărora le pasă doar de burţile lor, în general!", a scris Gabriela Cadir, femeia care a făcut cunoscut cazul pe Facebook.
"Pisicuţa încă trăieşte, dar în comă cu şanse minime. Sper într-o minune! A făcut două perfuzii şi acum este la mine, între sticle cu apă fiartă, pentru că temperatura corpului ei este sub 33 de grade. Noaptea asta e decisivă!", a menționat aceasta în comentarii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News