Sorina Pintea, ministrul român al Sănătății, și Beate Hartinger - Klein, ministrul austriac al Sănătății au discutat despre procesul de preluare a președinției Consiliului Europei de către România de la Austria, în 2019, dar și despre o viitoare colaborare între cele două țări în domeniul sănătății.
Parteneriat, nu mici înțelegeri
Pintea nu dorește ca relațiile pe latura medicală să rămână sporadice sau cazuale, așa cum sunt în prezent, și, de aceea, a propus semnarea unui parteneriat care să asigure pacienților români un acces mult mai direct și mai ușor la servicii medicale în Austria, servicii pe care nu le au la dispoziție în țara noastră.
Un foarte bun exemplu în acest sens ar putea fi transplantul pulmonar. În România, Programul Național de Transplant Pulmonar a fost lansat în vara lui 2017, dar abia în primăvara acestui an au fost realizate primele intervenții. Până la demararea programului, însă, cele mai multe cazuri de pacienții români care aveau nevoie de transplant pulmonar ajungeau la Viena.
„Mulți pacienți români accesează serviciile medicale din Austria. La nivelul celor două țări am avut decontări în acest sens, dar din păcate acestea s-au datorat unor relații personale. Propunem părții austriece încheierea unui memorandum de colaborare pe termen lung", a declarat ministrul Sorina Pintea, la întâlnirea de luni.
Tratamente în străinătate pentru sute de pacienți români
Anul trecut, spre exemplu, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a decontat tratamentul a sute de pacienți români în clinici din Austria și din alte țări.
Conform datelor oficiale, situaţia formularelor S2/E112 emise de casele de asigurări de sănătate pe fiecare stat membru UE/SEE/Confederaţia Elveţiană, în anul 2017, este: Germania - 319 (pacienți tratați), Italia - 187, Franţa - 84, Austria - 82, Ungaria - 21, Belgia - 12, Olanda - 7, Marea Britanie - 7, Elveţia - 6, Irlanda - 3, Cehia, Grecia, Polonia, Spania - câte unul.
Pe lângă aceasta, însă, se estimează că alte cel puțin câteva sute de pacienți ajung la tratament în clinici austriece pe cont propriu.
Vom prelua ștafeta de la austrieci
Delegațiile din cele două țări au discutat și despre coordonarea și preluarea dosarelor tematice din timpul președinției austriece, precum și despre temele prioritare ale României, după preluarea președinției Consiliului UE.
În aceste zile, o delegație a României condusă de către Sorina Pintea, ministrul Sănătății participă la Reuniunea informală a miniștrilor Sănătății din statele membre UE organizată în Viena, pe perioada președinției austriece a Consiliului UE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- România e cu un pas înainte față de țările Schengen. Despescu: Toți apreciază modelul românesc. Suntem bifați ca model de urmat / video
- Corneliu Ștefan: În Dâmbovița s-au pornit motoarele în cel mai mare proiect cu fonduri europene din istoria Regiunii Sud-Muntenia
- Tânărul întors din Olanda care și-a deschis grădină cu lalele pe 2.000 de mp. Accesul pentru public este liber, iar ședința foto profesională e inclusă
- Scenariul lui Adrian Năstase privind războiul din Ucraina / video
- Ninge în mai multe zone din România. Imaginile zilei, cu pomii înverziți acoperiți de zăpadă, după temperaturi de peste 30°C / foto și video în articol
- Cine a fost iubirea secretă a lui Toma Caragiu. Din cauza ei actorul a intrat în depresie și a stat închis în bibliotecă zile la rând
- Răsturnare de situație la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Ce a decis familia pentru cel supranumit „Stăpânul Moldovei“
- Salariu 1.000 de euro în țară sau 2.000 de euro în străinătate. Româncă: Știu că pare o nebunie sau o prostie ce zic / video
- Incident la metrou, la stația Piața Unirii, miercuri dimineață
- Documentul care a pregătit aderarea României la NATO. Adrian Năstase l-a arătat, în premieră, la DC News / Cum a fost „răsplătit” de Iohannis / video
- Hoteluri de 7 stele în România! Ministrul Economiei, anunț din Qatar despre investițiile în turism
- Abuzul economic în divorț. Psiholog: Îți ține banii și cardurile. Se asigură că nu vei avea bani de avocat
- Doi instructori auto englezi, fără cuvinte după ce au mers cu taxiul în București. „Au venit a doua zi și au făcut scandal”