Data publicării:
Pilotul Max Verstappen sugerează că s-ar putea retrage mai devreme din Formula 1: Când nu poți fi tu însuți...
Citește în articol ce declarații a făcut pilotul Max Verstappen.
Max Verstappen a sugerat că ar putea întoarce spatele Formulei 1 mai devreme decât se aștepta dacă organismul de conducere al sportului îl împiedică să se distreze și să fie el însuși.
Triplul campion mondial al Red Bull a fost obligat de comisari să facă „muncă de interes public” cu Federația Internațională de Automobilism (FIA) după ce a folosit o înjurătură într-o conferință de presă la Marele Premiu din Singapore joia trecută.
Sancțiunea, pe care el a descris-o duminică ca fiind „super stupidă”, l-a determinat pe pilotul olandez să dea doar răspunsuri laconice în conferințele de presă ale FIA și să se întâlnească cu reporterii într-o locație diferită.
El a făcut același lucru după ce a terminat pe locul doi în cursă, în spatele rivalului de la McLaren, Lando Norris, profitând de ocazie pentru a explica în continuare de ce a fost atât de supărat pe penalizare.
„Acest gen de lucruri îmi decid cu siguranță și viitorul. Când nu poți fi tu însuți sau trebuie să te confrunți cu acest gen de lucruri prostești. Cred că acum sunt în etapa carierei mele în care nu vrei să ai de-a face cu asta tot timpul. Este foarte obositor. Desigur, este grozav să ai succes și să câștigi curse, dar odată ce ai realizat toate astea, câștigând campionate și curse, atunci vrei să te simți și bine”, a declarat Versatappen.
Retragerea din Formula 1
Verstappen a vorbit anterior despre retragerea din Formula 1 în timp ce este încă relativ tânăr, subliniind că nu ar continua la fel de mult ca Lewis Hamilton, 39 de ani, și Fernando Alonso, 43 de ani.
„Dacă trebuie să te confrunți cu toate aceste lucruri stupide, pentru mine nu este un mod de a continua în sport, asta e sigur”, a declarat tânărul de 26 de ani.
Întrebat dacă FIA ar putea ceda dacă i s-ar spune că riscă să împingă un multiplu campion mondial în afara sportului, Verstappen s-a îndoit că ar lua asta foarte în serios.
„Pentru mine, desigur, la un moment dat, când este suficient, este suficient. Și vom vedea. Adică, așa cum am spus, cursele vor continua. F1 va continua și fără mine. Nu este o problemă. Dar nu este o problemă nici pentru mine”, a mai declarat Versatappen.
Verstappen a spus că a simțit că este împiedicat să fie autentic.
„Dacă nu poți fi cu adevărat tu însuți, ca la maxim, atunci este mai bine să nu vorbești. Asta nu vrea nimeni, pentru că atunci devii un robot și nu așa ar trebui să procedezi în sport”, a mai precizat triplul campion mondial, conform Reuters.
Lando Norris, victorie la Singapore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Verstappen (Red Bull), câştigătorul ultimelor trei ediţii ale campionatului, şi de celălalt pilot de la McLaren, australianul Oscar Piastri, informează presa internaţională, conform Agerpres.
Citește în continuarea aici: Marele Premiu de la Singapore a fost câștigat de britanicul Lando Norris (McLaren)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News