Pilotul Cezar Osiceanu explică pericolul la care a fost supus echipajul din avionul FEDEX
Pilotul Cezar Osiceanu explică de ce a fost periculoasă manevra piloților aeronavei FEDEX, dar și cât de complicată este intervenția într-un astfel de caz.
„Din cauza nescoaterii jalbei de bot avionul a luat contactul cu pista întâi pe trenul principal și apoi cu fuselajul. Incendiul nu s-a declanșat și datorită intervenției pompierilor alertați de către echipaj”, a precizat Cezar Osiceanu.
„Avaria este una importantă deoarece, conform checklists-ului de avarie, se procedează astfel:
Se reciclează maneta de scoatere a trenului de câteva ori verificând dacă se poate face la o viteză cat mai mică, după care se solicită intrarea în zona de așteptare unde se încearcă să să scadă greutatea la aterizare prin consumul petrolului.
Se fac calculele de greutate a avionului la aterizare pentru a fi cat mai mică și se încearcă scoaterea cu avarie a trenului de aterizare. Boeingul 767 are un sistem de cabluri care acționează fiecare jambă în parte.
Evident că a fost o problemă majoră la jamba de bot a avionului din moment ce nu a putut fi scoasă nici cu avarie. Se comunică turnului de control decizia de venire la aterizare și se alege pista cea mai lungă și mai puțin aglomerată sau care conține cât mai puține obstacole.
La sol se pregătesc pompierii și salvările pentru intervenția imediată.
Restul este noroc și îndemânarea pilotului comandant care execută aterizarea forțată”, a fost mesajul pilotului Cezar Osiceanu.
FedEx Express flight #FX6238, a Boeing 767-3S2F, performed a nosegear-up landing on runway 16R at Istanbul-Atatürk Airport (ISL).pic.twitter.com/9ZguKMIuvF
— Aviation Safety Network (ASN) (@AviationSafety) May 8, 2024
Context
O aeronavă Boeing operată de FedEx Airlines a efectuat o aterizare periculoasă la Aeroportul din Istanbul fără ca partea din față a trenului să se coboare complet.
Echipele de intervenție și salvare de la aeroport au fost pregătite pentru a interveni înainte ca aeronava să aterizeze, iar nicio persoană nu a fost rănită în incident.
Pista pe care a aterizat aeronava a fost temporar închisă, însă traficul aerian a continuat pe celelalte piste ale aeroportului, conform informațiilor furnizate de operatorul aeroportuar IGA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News