Data actualizării:
Data publicării:

Pieton lovit de TIR şi târât câteva sute de metri

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp
Poliție
Poliție

Un bărbat a decedat după ce a fost târât câteva sute de metri de un camion, iar mai apoi a fost lovit de un autoturism. 

Un pieton a decedat după ce a fost lovit de un TIR pe DN7, în localitatea Boiţa, care l-a târât apoi 400 de metri, după care victima a fost lovită de un autoturism, potrivit IPJ Sibiu, scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, şoferul TIR-ului şi-a continuat drumul, fiind oprit de poliţiştii Biroului Autostrăzi pe autostrada A1, la Cunţa.

"Aseară, în jurul orei 22,00, pe DN 7, în localitatea Boiţa, şoferul unui ansamblu TIR condus dinspre Vâlcea a acroşat un pieton aflat pe partea carosabilă, l-a târât aproximativ 400 m, şi-a continuat deplasarea, după care pietonul a fost lovit de un autoturism condus pe aceeaşi direcţie, şoferul autoturismului oprind la faţa locului. În urma accidentului a rezultat decesul pietonului, o persoană de sex masculin care încă nu a fost identificată. Datorită indiciilor oferite de către şoferul autoturismului, un sibian în vârstă de 27 de ani, în jurul orei 22,40, pe A1, în zona km. 297, Cunţa, poliţiştii Biroului Autostrăzi A1 au reuşit identificarea şi oprirea ansamblului tir, la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 51 de ani, din judeţul Alba", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu, Elena Welter.

În acest caz, poliţiştii Serviciului Rutier Sibiu au deschis un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului, urmând a se stabili identitatea victimei precum şi toate circumstanţele producerii acestui eveniment.


Vezi și: 

Dezinfectanți contrafăcuți, percheziții. Pintea: Aceste produse mai există în spitale

Percheziții de amploare la firme care comercializează dezinfectante

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel