Piesă vedetă pentru orice muzeu, descoperită la Sarmizegetusa, expusă la Deva
O piesă vedetă pentru orice muzeu, care era folosită în urmă cu 2.000 de ani la confecţionarea bijuteriilor dacice, este expusă de marţi într-o sală special amenajată şi securizată a Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR) Deva.
Piesa, o matriță din bronz, este foarte valoroasă prin faptul că, din antichitate şi până în prezent, în lume s-au păstrat doar câteva zeci de matriţe folosite la confecţionarea bijuteriilor şi fiecare dintre acestea este unică, ilustrând spiritul vremii și personalitatea meșteșugarului care o folosea.
"Este o piesă extrem de complexă, care pune o mulţime de probleme din punct de vedere tehnologic, stilistic, artistic, chiar şi al arheologiei sociale. Este o piesă vedetă pentru muzeele din România, dar căreia i-ar sta bine şi în Muzeul Luvru sau în British Museum din Londra, oriunde. Cred că muzeul din Deva este foarte norocos pentru că o are", a declarat conf. univ. dr. Gelu Florea, de la Universitatea Babes Bolyai din Cluj-Napoca, citează Agerpres.
Matrița hexagonalăa fost descoperită în cetatea dacică Sarmizegetusa Regia în urmă cu doi ani, de administratorul sitului Sarmizegetusa Regia, Vladimir Brilinski, la rădăcina unor copaci seculari ce au fost doborâţi la pământ de o furtună puternică. Piesa a fost studiată timp de doi ani de către specialişti în istorie, fiind curăţată şi restaurată la muzeul din Deva.
Descoperire incredibilă în România. Este pentru prima dată când se găsește asta
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News