” Din punctul meu de vedere, cu siguranță nu este un insucces. Este o lovitură de imagine. Trebuie analizată cu raționalitate, nu sub imporiul emoționalității, dincolo de entuziasmul generat de premiera acestei vizite. Prima vizită la un asememnea nivel în care România este apreciată, după un lung șir de critici făcute de lideri europeni sau după indiferența politicioasă a administrației Obama. Trebuie, deci, analizate interesele României, cât de mult s-a progresat în planul intereselor țării, dincolo de imagine și emoții de moment”, a apreciat Marius Pieleanu.
Care ar fi principalul obiectiv atins?
”Evident, asigurările de securitate obținute, care pentru noi sunt o gură de oxigen. Trump a lăsat să se înțeleagă că vom avea o relație economică și culturală la un nivel superior, acum fiind la un nivel scăzut spre mediu. Rămâne mare problemă a vizelor, pe care Klaus Iohannis n-a avut curajul sau oportunitatea s-o abordeze. Dincolo de aceasta, cred că a pus o fundație serioasă la cel de-al doilea mandat”, a concluzionat sociologul.
S-ar putea ca Iohannis, îmbătat de laudele excesive, să facă greșeli politice?
”Am observat că o anumită parte a presei exagerează, dând o dimensiune cosmică acestei vizite. Depinde de fiecare cum își gestionează succesul, pentru nu doar ratările, ci și victoriile sunt dificil de gestionat. Cât privește vizita, să recunoaștem că aceasta a avut loc pentru că au performat instituțiile de inteligence, nu diplomația, că întâlnirea se datorează în primul rând lui Eduard Hellvig. Este un succes pentru Iohannis, care a punctat semnificativ în planul relațiilor internaționale și al imaginii, trebuie văzut în ce măsură va fi operaționalizată această întâlnire, în plan concret: investițional, militar, strategic”, a declarat Pieleanu.
Există și riscuri?
”Există: dacă interesele marilor actori statali din Europa sunt vexate, de exemplu prin comenzi de tehnică militară orientate doar spre SUA, putem să ajungem la o relație mai distantă cu Germania sau Franța. Acestea au pârghii prin care ne pot face diferite șicane, de la spațiul Schengen până la metoda cu bască, fără bască în ceea ce privește fondurile europene”, a spus Marius Pieleanu.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol