Sociologul Marius Pieleanu a analizat strategia președintelui Klaus Iohannis ce reiese din acțiunile pe care le-a avut în ultimele zile. Participarea la evenimentul de astăzi, unde s-a înconjurat de bicicliști, arată, din perspectiva profesorului Pieleanu, că este vorba despre un mesaj pe care l-a transmis tot electoratului său. "Președintele este imitativ în general și de data asta vrea să meargă pentru biciclete pentru că este o obișnuință a unei părți importante a propriului său electorat, nimic altceva. Pentru că dacă voia să fie imitativ cu obișnuințele social-democrate de consum sau de circulție se înghesiua într-un 78 sau într-un tramvai, vedea cum e fără aer condiționat, să treacă din oră în oră tramvaiul pe șoseaua Chitilei, lucruri de genul ăsta. (...) E în logica campaniei electorale și continuăm așa până la anul viitor în decembrie" a declaralt Marius Pieleanu.
Anunțarea candidaturii nu este întâmplătoare
Președintele României este, în acest moment într-o situație extrem de avantoajoasă din punct de vedere electoral, susține Marius Pieleanu." Îi convine actualul status pentru că pe datele de acum, dacă ar fi înghețate pe fotografia de acum, președintele nostru în exercițiu mai câștigă fără niciun fel de probleme încă un mandat. Acum trei ani, la alegerile din turul doi președintele a atins aproape maximul de potențial. Nu poate lua mai mult de șase milioane și jumătate, hai să zicem șapte milioane dacă e o participare mai mare în diaspora", susține profesorul.
În privința anunțării unei noi candidaturi pentru prima poziție în stat, Pieleanu consideră că este un mesaj pentru ceilalți lideri ai opoziției. "Dacian Cioloș urcă, nu vertiginos, dar urcă, eu personal nu înțeleg de ce, dar nu sunt eu conștiința publicului, și tinde să devină o amenințare. Așa că s-a grăbit (n.r. Klaus Iohannis) să își anunțe candidatura, pentru că este ceva neobișnuit în mod evident, atât de prematur, tocmai pe ideea că el este lumina centrului-drepta românesc și să nu e mai treacă niciunuia prin cap să își anunțe candidatura. Și e adevărat și rațional că dacă dreapta ar avea un singur candidat, ceea ce e posibil să se întâmple, ar obține un scor foarte mare deja din primul tur", a declarat Pieleanu la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video