Data actualizării:
Data publicării:

Pieleanu, atacat de Codrin Ștefănescu: Este o făcătură, un semnal. Să spună public cine i-a comandat

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Codrin Ștefănescu a avut o reacție virulentă, după publicarea ultimului sondaj Avangarde privind încrederea în personalități publice și în partidele politice.  Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, a declarat pentru DCNews că totul e o făcătură.

”Nu că am mari îndoieli, a spus Ștefănescu, dar îl consider o făcătură de la un cap la altul. Sociologul Marius Pieleanu pur și simplu bate câmpii. E atâta ilogică în acest așa-zis sondaj încât se vede și de pe Marte, nu doar din satelit. Lipsesc oameni importanți din sondaj. De exemplu, la PNL nu apar Ludovic Orban sau Cristian Bușoi, care sunt de trei ori mai populari decât ea, în schimb Raluca Turcan apare. Îl scoate pe Cioloș cu un neverosimil 35%...Când vorbim de guvernarea zero, de închiderea a peste 40.000 de firme, de pierderea a peste 86.000 de locuri de muncă în timpul tehnocraților. În fiecare zi apar la televizor date despre dezastrul lăsat de tehnocrați, Cioloș stă ascuns, iar Pieleanu spune că nu mai poate lumea de dorul lui. Ce să mai zic de Nicușor Dan, care e cotat de Pieleanu cu 21%. N-o să ajungă la 21 de procente nici dacă ar conduce partidul ăla al lui 100 de ani. Chiar dacă scapă de Clotilde și de ceilalți contestatari oricum mai populari decât el, dar pe care Pieleanu nu-i bagă în sondaj. Este o discrepanță majoră între acest așa zis sondaj și cercetările anterioare, efectuate de alte case de sondare. Sau chiar față de ceea ce producea Pieleanu, de curând.

Știam că dl Pieleanu e îndrăgostit de oamenii sistemului. Nu-i văd în acest ultim sondaj. Azi i-a omis și pe ei, și pe Liviu Dragnea. Deci, președintele partidlui cu 44% este sub Raluca Turcan, pe care nici n-o recunosc oamenii în piață, habar n-au cine e. Dl Pieleanu transmite un mesaj, poate, așa că îl rugăm să ne explice și nouă și celor de la PNL, public, care e mesajul și cine i l-a comandat. De a ieșit atât de diferit de toate celelalte sondaje”, a declarat Codrin Ștefănescu pentru DCNews.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel