Data publicării:

Piaţa birourilor din Bucureşti ar putea avea în 2019 un an record în ceea ce priveşte livrările

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Piaţa birourilor din Bucureşti ar putea avea în 2019 un an record în ceea ce priveşte livrările, cu condiţia ca toate proiectele anunţate să fie finalizate la timp, scenariu în care pe piaţa spaţiilor de birouri moderne din Capitală ar intra spaţii noi cu o suprafaţă de circa 377.000 de metri pătraţi, potrivit datelor companiei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

În prima jumătate a anului au fost livrate spaţii cu o suprafaţă de circa 128.000 de metri pătraţi, constând în clădirile Renault Bucharest Connected, The Mark, Oregon Park C, The Bridge II, Office 1 şi Mihai Eminescu Offices. În cea de-a doua jumătate volumul livrat ar putea fi dublu, cele mai importante proiecte a căror livrare este anunţată fiind Business Garden (41.000 mp), Ana Tower (41.000 mp), Expo Business Park (38.000 mp), Globalworth Campus III (35.000 mp), The Light I (23.000 mp), Timpuri Noi Square 1b (20.000 mp) şi Equilibrium I (19.000 mp), alături de o serie de alte imobile de dimensiuni mai mici.

Istoric, cel mai bun an pentru piaţa locală a birourilor ca nivel de livrări a fost 2009, când dezvoltatorii au oferit spaţii noi cu o suprafaţă de circa 322.000 mp, după un an 2008 de asemenea foarte bun, cu livrări de peste 300.000 de metri pătraţi.

Cele mai mari proiecte livrate în 2009 au fost BOC, Global City Business Park, Floreasca Business Park şi Cubic Center, într-o perioadă în care dezvoltatorii erau activi în special în zona Pipera, iar dezvoltarea hub-ului Floreasca - Barbu Văcărescu era la început.

"Livrările din anul 2019 vin după doi ani cu o cerere consistentă, dar cu un nivel scăzut al livrărilor: în 2017 au fost finalizate proiecte cu o suprafaţă de 138.000 mp, iar în 2018 dezvoltatorii au livrat 145.000 de metri pătraţi. Noile proiecte au reuşit să îşi securizeze din timp chiriaşi ancoră importanţi, precum grupurile financiare ING, Erste - BCR, Allianz sau firma de consultanţă PricewaterhouseCoopers, într-o piaţă extrem de dinamică, în care cererea este la un nivel record. Ţinând cont de clădirile aflate în plin proces de livrare, putem spune că stocul de birouri din Bucureşti a atins pragul de 3 milioane de metri pătraţi, dintre care 1 milion de metri pătraţi au fost construiţi în perioada 2014 - 2019", a declarat Mădălina Cojocaru, Partner, Office Agency Cushman & Wakefield Echinox:

În prima jumătate a anului, au fost tranzacţionate spaţii cu o suprafaţă de 196.000 de metri pătraţi. Cele mai mari tranzacţii încheiate au fost semnate de Ericsson (16.000 mp în West Gate), eMag (15.000 mp în Swan Office Park), ING Tech (13.000 mp în Dacia One) şi Allianz (9.000 mp în Globalworth Campus).

În prima jumătate a anului s-a constatat şi o uşoară creştere a chiriilor de referinţă pentru spaţiile de birouri din CBD, unde clădirile premium se închiriază la un nivel cuprins între 17,5 şi 19 euro/mp/lună, în timp ce în zona Centru - Nord acestea ajung la valori de 15,5 - 17 euro/mp/lună.

Cushman & Wakefield Echinox este una dintre cele mai mari companii de consultanţă imobiliară de pe piaţa locală. Departamentul de birouri al companiei este activ în Bucureşti şi în cele mai mari oraşe din ţară, precum Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi sau Braşov, fiind implicat în ultimii trei ani în peste 100 de tranzacţii cu o suprafaţă cumulată de circa 150.000 de metri pătraţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel